Buda lui Ponta: Regret că nu vă trebuie paşaport în Transilvania, ca să vă zicem persona non grata

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a catalogat declaraţiile premierului Ponta, conform cărora "Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania", drept afirmaţii ipocrite, regretând că prim-ministrul nu are nevoie de paşaport de intrare în Transilvania, ca să fie declarat "persona non grata".

1306 afișări
Imaginea articolului Buda lui Ponta: Regret că nu vă trebuie paşaport în Transilvania, ca să vă zicem persona non grata

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al lui Daniel Buda transmis, miercuri, Victor Ponta încearcă să îşi ascundă neputinţa de a gestiona adevăratele probleme ale României, aruncând cu noroi în Emil Boc.

"Declaraţiile premierului Victor-Viorel Ponta, conform cărora «Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania» sunt afirmaţii ipocrite şi care demonstrează un infantilism politic inimaginabil. Victor Ponta încearcă să îşi ascundă neputinţa de a gestiona adevăratele probleme ale României, aruncând cu noroi în Emil Boc, cel care a scos România din criza economică şi a încurajat investiţiile în cele mai importante sectoare, constituind rezervele de bani cu care dumneavostră, domnule Ponta, aţi reîntregit salariile. Domnule Ponta, îmi pare rău că nu aveţi nevoie de paşaport de intrare în Transilvania, ca să zicem că vă declarăm «persona non grata»", a arătat Buda în documentul citat.

Liderul PDL Cluj a subliniat că, în privinţa Transilvaniei, Emil Boc a "reechilibrat investiţional această zonă, care a fost întotdeauna o Cenuşăreasă pentru toate guvernările socialiste, începând de la Năstase şi terminând cu Ponta".

"Oricât de mult aţi încerca să manipulaţi, domnule Ponta, cetăţenii Transilvaniei cunosc adevărata realitate a guvernării Emil Boc, prin investiţiile care pot fi întâlnite la tot pasul şi pe care v-ar trebui câteva vieţi să le puteţi zugrăvi sau întreţine. Autostrada Transilvania, centurile ocolitoare ale marilor oraşe, reabilitarea pistelor aeroporturilor internaţionale, investiţiile în reabilitarea şcolilor, a unităţilor de cultură şi a spitalelor, susţinerea proiectelor derulate pe fonduri europene sunt doar câteva proiecte pe care dumneavoastră, cu bună ştiinţă nu doriţi să acceptaţi că s-au întâmplat în Transilvania, şi nu în altă parte a ţării", a spus Buda.

El i-a cerut premierului Ponta să facă şi o analiză a propriei guvernări.

"De aici, de la Cluj, vă transmitem domnule «doctor» în guvernare, Victor Ponta, să încercaţi să faceţi o autoanaliză după un an şi jumătate de guvernare proprie, şi să ne transmiteţi şi nouă ce vă spune conştiinţa", a menţionat Daniel Buda.

Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania şi dacă nu "ne-ar încurca" ar fi foarte bine, le-a spus Victor Ponta miniştrilor, miercuri, în şedinţa Guvernului, el precizând că nu înţelege politicianismul "mărunt" şi "stilul" în care nu faci nimic pentru ţară, dar nu-i laşi nici pe alţii să facă.

Afirmaţiile premierului au fost făcute în contextul discuţiilor despre proiectul Roşia Montană, şeful Executivului amintind celor prezenţi că guvernele anterioare şi "în special Guvernul Boc" au blocat mai multe proiecte importante şi n-au avut curajul să spună "Da" sau "Nu".

De asemenea, Ponta a a afirmat că nu înţelege "politicianismul mic, mărunt", care nu ia în calcul faptul că veniturile care ar rezulta în urma exploatărilor contestate în prezent vor fi folosite "cu prioritate" pentru proiectele regionale.

"Mai pe româneşte, să înţeleagă şi domnul Boc care de făcut n-a făcut nimic pentru Transilvania, dacă ar putea să nu ne încurce, ar fi foarte bine. Avem de terminat autostrada pe care au blocat-o, în 2005, tot miniştrii PD, Autostrada Transilvania, un proiect esenţial pentru Transilvania. Nu putem de nicăieri! Vrem gaze mai ieftine, nu putem exploata gaze! Vrem autostrăzi, n-avem voie să facem proiecte! Stilul ăsta în care n-ai făcut nimic patru ani şi după aceea nu-i laşi nici pe alţii e din păcate un mod foarte mic de a te preocupa de ţară", a spus primul-ministru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici