Ce siglă vrea Sorin Oprescu pentru candidatura la Primăria Capitalei

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că va candida independent la alegerile din 2012, dar sprijinit de USL, astfel că sigla pe care ar dori să o aibă este "Candidatul independent Oprescu Sorin Mircea sprijinit de USL".

440 afișări
Imaginea articolului Ce siglă vrea Sorin Oprescu pentru candidatura la Primăria Capitalei

Sorin Oprescu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Merg în calitate de independent, ceea ce şi sunt de trei ani şi ceva, cu sprijinul USL, oferind acest sprijin USL. Speculaţiile acestea: unde să aşez sigla alianţei, pe spate, pe piept, pe mână, rămân simple speculaţii. Am discutat de cel puţin două ori cu copreşedinţii alianţei şi m-au asigurat că ăsta va fi un parteneriat, dacă va fi, va fi un parteneriat pe program, pe programul pe care am să-l prezint bucureştenilor de dezvoltare unde dânşii vin cu adaosuri şi-l completează. Atunci în campanie se va numi aşa: candidatul independent Oprescu Sorin Mircea sprijinit de USL, dacă dânşii vor dori să o facă", a declarat primarul general la Realitatea TV.

El a negat că ar fi condiţionat candidatura sa sub sigla alianţei de anumite nume care să figureze pe listele de consilieri generali la viitoarele alegeri locale.

Oprescu a spus că "nu s-a pus niciodată problema". "Să o spunem deschis, contează foarte mult consiliul care să nu poată să-ţi tragă frâna de mână. Nu poţi să te mişti aşa cum ai vrea. USL cred că va avea înţelepciunea necesară să-şi numească consilieri, candidaţi de primar, care să fie şi respectaţi de oameni", a adăugat el.

Întrebat dacă se teme de un eşec candidând sub sigla USL, primarul a răspuns: "Nu mi-e frică de nimic. De ce să-mi fie teamă? De ai mei, unde am stat 17 ani? Cu ce i-am minţit vreodată în 17 ani? Cu nimic. Pentru ce m-am luptat? Ca să o ducă mai bine toţi. Mi-au râs în nas. M-au terfelit în toate felurile. Acum păţesc la fel. Nu mi-au lăsat nici morţii în pace".

Primarul general a exclus posibilitate de a candida din partea PDL, pe motiv că "este o incompatibilitate de biochimie".

"Eu nu am aceeaşi biochimie. Că nu am aceeaşi biochimie am spus-o întotdeauna. Nu am biochimie cu majoritatea. Sunt acolo câţiva pe care îi respect ca bărbaţi, ca bărbaţi de stat pot să spun, vorbesc foarte serios. Sunt oameni care când am cerut ceva - să ne înţelegem, pentru comunitate nu pentru mine - au răspuns pozitiv, au făcut-o şi au stat şi în banca lor şi nu au dat cu pumnul în piept, cum am făcut şi eu şi am putut să o fac fără să fac compromisuri", a adăugat Sorin Oprescu.

Oprescu a evitat să răspundă la întrebări de genul: "Aţi cerut sprijinul preşedintelui Băsescu?"

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că a primit mandat de la BPN să discute împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu primarul Sorin Oprescu stabilirea unui "parteneriat" cu USL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici