Legea minelor, adoptată de Comisii în trei ore. Marţi va fi supusă votului Camerei, for decizional

Legea minelor a fost adoptată, luni, de către Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie ale Camerei, în forma agreată în USL, toate amendamentele opoziţiei fiind respinse, actul normativ urmând să intre marţi dimineaţă pe ordinea de zi a Camerei, care e for decizional.

1913 afișări
Imaginea articolului Legea minelor, adoptată de Comisii în trei ore. Marţi va fi supusă votului Camerei, for decizional

Comisiile Camerei discută Legea minelor într-o formă convenită în USL (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Forma agreată în USL, care a fost adoptată luni de Comisiile reunite, nu a fost publicată pe site-urile Camerei sau Senatului, presa neavând acces la aceasta nici în cadrul lucrărilor, în condiţiile în care parlamentarii au primit actul normativ xeroxat.

Actul normtiv a fost avizat cu majoritate de voturi, înregistrându-se două opţiuni "împotrivă".

Chestionat asupra lipsei de transparenţă privind forma adoptată, preşedintele Comisiei de Industrii, social-democratul Iulian Iancu, a precizat că jurnaliştii vor avea acces la amendamente imediat după terminarea lucrărilor.

"Ce s-a întâmplat în această seară în Comisiile reunite, aveţi în premieră o lege care nu are precedent în România şi care oferă pentru prima dată un cadru de transparenţă şi elimină orice îngrijorare ar avea orice cetăţean din România pentru orice tip de resursă minerală. Îngrijorările dumneavostră sunt eliminate după ce acum luaţi frumos textul de lege şi ce nu vă place în el să ne spuneţi", a spus Iancu.

Liderul grupului PNL din Cameră, George Scutaru, a precizat că forma adoptată de Comisii a Legii minelor nu a fost făcută publică pe site-urile Camerei şi al Senatului şi nici înmânate jurnaliştilor în timpul lucrărilor din Comisii pentru că "s-a mai lucrat" la propuneri chiar înainte de şedinţă.

"Cu puţin timp înainte de începerea (şedinţei, n.r.) Comisiei am mai lucrat împreună cu domnul preşedinte Iancu la nişte propuneri, ca să le dăm forma finală. Domnul Iancu se referea la acele prevederi privind tansparenţa în exploatarea resurselor naturale. Sunt amendamente pe care grupul PNL le-a depus. Fiind depuse cu puţin timp înainte, domnia sa a ţinut să le parcurgă. În final, a ieşit o lege pe care USL o susţiune, o promovează. Nu e o lege specială cu dedicaţie pentru o companie. Am vrut să evităm lucrul acesta. Pe primul loc e transparenţa şi interesul statului român", a spus Scutaru.

Iancu a precizat că Legea minelor va figura pe Ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de marţi, for decizonal.

Comisiile de Industrii şi de Administraţie din Camera Deputaţilor a discutat Legea minelor într-o formă convenită în USL, diferită de forma legii care a fost respinsă de Senat.

Modificarea Legii minelor a fost respinsă, anterior, în plenul Senatului, fiind exprimat un număr de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, după o serie de dispute aprinse între senatorii PDL şi cei ai puterii în ceea ce priveşte prevederile acesteia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici