Corlăţean: Putem lua în considerare mecanismul privind statul de drept în anumite condiţii

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat sâmbătă că România ar putea lua în considerarea propunerea făcută de patru state UE privind instituirea unui mecanism privind statul de drept, dar cu condiţia reducerii curentelor populiste şi creşterii solidarităţii.

671 afișări
Imaginea articolului Corlăţean: Putem lua în considerare mecanismul privind statul de drept în anumite condiţii

Corlăţean: Putem lua în considerare mecanismul privind statul de drept în anumite condiţii (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Corlăţean a fost întrebat în ce măsură poate fi de acord cu propunerea făcută preşedintelui Comisiei Europene de către patru state UE privind instituirea unui mecanism pentru respectarea statului de drept.

"Propunerea viza realizarea unui mecanism care să asigure conformitatea în primul rând cu setul de valori fundamentale aparţinând UE, dacă această propunere vizează şi asigurarea unor principii fundamentale ale UE precum solidaritatea şi respingerea unor idei privind noi linii de demarcaţie, o Europă cu mai multe viteze, şi dimpotrivă, mai multă solidaritate între mai vechii membri şi mai noii membri, respingerea populismului şi curentelor populiste, foarte prezente o serie de state paradoxal cu o veche democraţiei, atunci ar putea fi o idee extrem de interesantă pe care şi noi o putem lua în considerare', a explicat ministrul de Externe.

Miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.

"Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (...) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici