Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, nominalizaţi de PSD la Dezvoltare şi Transporturi, după cinci ore de discuţii/ Dragnea: Dacă Iohannis va refuza, o să ne întrunim din nou şi o să luăm o decizie mai apăsată

Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, după patru ore de discuţii, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.

2666 afișări
Imaginea articolului Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, nominalizaţi de PSD la Dezvoltare şi Transporturi, după cinci ore de discuţii/ Dragnea: Dacă Iohannis va refuza, o să ne întrunim din nou şi o să luăm o decizie mai apăsată

Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, nominalizaţi de PSD la Dezvoltare şi Transporturi/ Dragnea: Dacă Iohannis va refuza, o să ne întrunim din nou şi o să luăm o decizie mai apăsată

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că CEx al PSD a decis propunerea lui Daniel Suciu pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la portofoliul Transporturi, precizând că miercuri va trimite propunerile preşedintelui Klaus Iohannis.

„Am hotărât ca la ministerul Transporturilor să meargă Răzvan Cuc, care a mai ocupat această funcţie, şi are experienţă necesară pentru a prelua acest minister. Iar la Ministerul Devoltării Regionale şi ca vicepremier, Daniel Suciu. Acestea sunt cele două nominalizări votate înc adrul CEx care cred eu trebuie acceptate de Iohannis. Mâine (miercuri - n.r.) voi trimite nominalizările către Cotroceni. Îl voi şi suna pe preşedintele Iohannis şi sper să înţelegem că toţi trebuie să fim responsabili şi să fim conştienţi că oamenii aşteaptă de la noi multe lucruri pe care le-am promis şi să înţelegem faptul că deţinem Preşedinţia Consiliului UE şi avem foarte multe dosare care ţin de Minsterul Transporturilor şi Dezvoltării. Cred că dincolo de jocuri politice, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

Dragnea: Dacă Iohannis va refuza, o să ne întrunim din nou şi o să luăm o decizie mai apăsată

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi seară, că social democraţii se vor reuni din nou în şedinţă, dacă preşedintele Klaus Iohannis va refuza şi aceste două propuneri de miniştri, precizând că de data aceasta PSD va lua o "decizie mai apăsată".

"Am stabilit că, daca va refuza şi aceste două propuneri, ceea ce ar fi exagerat, o sa ne întrunim din nou şi o să luăm o decizie mai apasată", a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

CEx al PSD a votat nominalizarea celor doi după o şedinţă la Parlament care a durat aproape cinci ore.

Decizia social-democraţilor a fost luată în contextul în care Olguţa Vasilescu a anunţat, marţea trecută, că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanţă şi Mircea Drăghici a spus că îşi va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care şeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor sunt conduse interimar de Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb. Ele nu au miniştri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.

Dragnea: Am încredere în capacitatea lui Cuc de a conduce Ministerul Transporturilor aşa cum trebuie

Liviu Dragnea a declara, marţi la finalul CEx, că are încredere în capacitatea lui Răzvan Cuc de a conduce Ministerului Transporturilor. Liderul PSD a precizat că nu se punea problema nominalizării în Guvern, atunci când Cuc s-a transferat de la filiala din Giurgiu a partidului la cea de Neamţ.


„Răzvan Cuc a avut un mandat bun la ministerul Trasnsporturilor, dar şi-a dat demisia. Ştiţi discuţiile de atunci, au fost nişte presiuni şi a fost forţat să îşi dea demisia. Răzvan a deblocat multe lucruri care erau blocate în minister, lucru recunoscut inclusiv de Felix Stroe, care a preluat foarte multe documente şi proiecte care erau aproape finalizate de Răzvan. Eu am mare încredere în capacitatea lui de a conduce Ministerul Transporturilor aşa cum trebuie”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul CEx al PSD care a avut loc marţi la Parlament.

„În PSD chiar şi în alte partide sunt colegi care se mai tarsnfera de la o organizaţie la altă din diferite motive. În momentul în care s-a transferat Răzvan Cuc la organizaţia PSD Neamţ nu se punea problemă numirii că ministru”, a adăugat Dragnea.

Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, după patru ore de discuţii, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Nominalizarea lui Răzvan Cuc la Transporturi a provocat tensiune în Comitetul Executiv şi din cauza că, acesta a fost ales deputat în Giurgiu, în organizaţia PSD condusă de Niculae Bădălău, însă s-a transferat, recent, la organizaţia PSD Neamţ, condusă de Ionel Arsene, potrivit surselor citate.

Răzvan Cuc a mai fost ministrul al Transporturilor în Guvernul Tudose.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici