Dragnea se compară cu Jack Sparrow: La cum ne hăituiesc ăştia, chiar că suntem piraţi; PSD nu va da înapoi

Liderul PSD Liviu Dragnea a comentat ironic, duminică, faptul că organizatorii Congresului TSD au pus în deschidere coloana sonoră a filmului „Piraţii din Caraibe”, el spunând că „la cum ne hăituiesc ăştia, chiar că suntem piraţi”, aluzie la chemarea sa la DNA, programată pentru luni.

616 afișări
Imaginea articolului Dragnea se compară cu Jack Sparrow: La cum ne hăituiesc ăştia, chiar că suntem piraţi; PSD nu va da înapoi

Dragnea se compară cu Jack Sparrow: La cum ne hăituiesc ăştia, chiar că suntem piraţi; PSD nu va da înapoi

„Gabi (Gabriel Petrea, preşedinte TSD şi singurul candidat la funcţia de preşedinte la Congresul TSD de duminică, n.r.), cum ai ales muzica asta, <<Piraţii din Caraibe>>? Vezi ce înseamnă să fii candidat? Adevărul e că, la cum ne hăituiesc ăştia, chiar că suntem piraţi”, a spus Dragnea, în discursul său adresat tinerilor social-democraţi, făcând şi referire la discursul ţinut înaintea sa de deputatul PSD Liviu Pleşoianu.

Pleşoianu le-a spus tinerilor social-democraţi, înainte de a li se adresa Dragnea, că "la nevoie", trebuie să se exprime "inclusiv în stradă".

"Să arătăm inclusiv în stradă că noi suntem adevărata majoritae, noi şi cei care ne-au susţinut şi ne susţin în continuare", a spus Pleşoianu.

În discursul său, Dragnea a spus că PSD luptă în acest moment cu „adversari nepolitici implicaţi ilegal în lupta pentru putere” şi a subliniat faptul că „PSD nu va da înapoi”.

„În ceea ce mă priveşte, aţi văzut şi vedeţi cu toţii obstacolele care mi se ridică mereu în faţa, ca om politic, ca fost şef de campanie al PSD la referendum, unde, apropo, 7,4 milioane de români au avut o opţiune şi au avut-o degeaba, ca preşedinte de partid sau chiar ca preşedinte al Camerei”, a spus Dragnea.

El a arătat că nu vrea să devină complicele celor care au ridicat aceste obstacole.

„Eu nu vreau să devin complice cu ceilalţi, cu cei care ridică aceste obstacole şi care vor să ţină România pe loc pentru că au construit cu migală în 12 ani acest sistem ocult şi nenorocit care sugrumă România şi care sugrumă drepturi şi libertăţi. Nu vreau să devin complice cu cei care vor să se substituie democraţiei şi votului a milioane de români pentru a controla România, mai presus de vot, mai presus de lege şi fără să dea socoteală nimănui”, a subliniat Dragnea.

El a confirmat, înainte de Congres, informaţiile potrivit cărora a fost chemat la DNA, menţionând că va merge în cursul zilei de luni, fără a preciza despre ce dosar este vorba.

„Nu este nicio surpriză. Am spus de la început că tot acel circ nu ar avea rost dacă eu nu aş fi chemat acolo. O să merg, sigur”, a spus Dragnea, solicitat să comenteze informaţiie apărute în presă privind chemarea sa la DNA.

El a arătat că nu a fost citat pentru vineri, dar a arătat că se va prezenta luni la DNA.

Întrebat despre ce dosar este vorba, Dragnea a replicat: „Ei, ce contează? Ca să fiu acolo”.

Întrebat în ce calitate a fost chemat, Dragnea a răspuns în aceeaşi notă ironică: „La mine cred că se trece în faza a doua, nu ne jucăm”.

Chestionat despre posibilitatea începerea urmăririi penale, liderul PSD a răspuns: „S-ar putea să fie cam mult”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici