Elena Udrea despre fosta preşedintă a ÎCCJ, Livia Stanciu: Ştiu cum a ajuns şefă, nu-i face onoare. A trenat dosarul lui Iohannis

Deputatul Elena Udrea a declarat luni la Gandul.info că ştie cum a ajuns fosta preşedintă a ÎCCJ Livia Stanciu prima dată la şefia instituţiei ''şi nu-i face onoare'', anunţând că va da mai multe detalii în acest sens după 11 decembrie.

4057 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea despre fosta preşedintă a ÎCCJ, Livia Stanciu: Ştiu cum a ajuns şefă, nu-i face onoare. A trenat dosarul lui Iohannis

Udrea despre Stanciu: Ştiu cum a ajuns şefă la ICCJ, nu-i face onoare. A trenat dosarul lui Iohannis (Imagine: Dragoş Savu/ Foto Mediafax)

''Eu ştiu exact cum a ajuns doamna Stanciu prima dată şefa ÎCCJ şi nu-i face onoare'', a afirmat Udrea. Ea a nu a dorit să dea detalii, spunând că o va face după data alegerilor pentru a nu ''bruia'' campania.

Ea a precizat că a fost implicată atât în numirea Codruţei Kovesi, cât şi a Liviei Stanciu.

''Sunt lucruri pe care oamenii aceştia evident că nu-şi doresc să se afle. Au încercat să-i elimine pe toţi cei cei care ştiu lucuri despre ei, ar fi putut să îi împiedice să îşi exercite puterea aşa cum o exercită acum'', a susţinut fosta şefă PMP, adăugând că aceasta a fost miza scoaterii din politică a lui Traian Băsescu sau a atacurilor la adresa sa şi a celor din jurul fostului preşedinte.

Ea a adăugat că este foarte greu să ajungi judecător la Înalta Curte fără susţinerea SRI, magistraţii fiind obligaţi să întoarcă ''favorul''.

Udrea a explicat de Klaus Iohannis ''atârnă de sforile sistemului''.

"Pentru că domnul Iohannis are o imunitate care va dura doar cât va fi în funcţie, deşi dânsul a spus că o renunţe la imunitate când era în campanie, dar în campanie politicienii spun lucruri trăsnite. Dar soţia dânsului nu are imunitate şi scrie într-o hotărâre judecătorească, ce-i drept în civil, dar scrie că soţia dânsului şi soacra au folosit documente false la dobândirea unor imobile ale familiei, lucru care poate fi oricând cercetat de DNA. Pe de altă parte eu ştiu cum ÎCCJ, prin doamna Livia Stanciu, a trenat judecarea incompatibilităţii domnului Iohannis până când acesta a ajuns preşedinte. Dacă se judeca înainte atunci soluţia cred că ar fi fost alta. S-a amânat de doamna Stanciu la intervenţia domnului Coldea", a explicat deputatul.

Udrea i-a acuzat de laşitate atât pe aleşi, cât şi pe românii dornici ''să toarne'' la SRI.

"Noi suntem un popor de oameni care se transformă cu bucurie în turnători, în colaboratori, îşi fac un titlu din asta. Noi n-avem nevoie să ne asculte nimeni, că suntem atât de mulţi dornici să ne ducem acolo şi să spunem, să colaborăm doa-doar om primi şi noi odată un sprijin din partea lor. Sistemul ar trebui să răspundă în faţa parlamentarilor, dar toţi sunt morţi de frică. Oamenii sunt slabi, sunt laşi, cine se pune împotriva unuia care a doua zi îţi poate pune cătuşele?", a a detaliat ea.

''Şi noi, PDL, alţi oameni politici am crescut odată cu acest sistem care se forma în spatele a ceea ce se vedea'', a conchis candidatul independent.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici