Grupul Tăriceanu se înscrie într-un partid înfiinţat în urmă cu un an şi îi schimbă numele în Partidul Reformator Liberal

Grupul liberal din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu va prelua Partidul Naţional al Mediului, înfiinţat în urmă cu un an şi care are sediul într-un apartament din Braşov, pentru a-i schimba numele în Partidul Reformator Liberal cu ocazia unui congres organizat în 1-2 august.

935 afișări
Imaginea articolului Grupul Tăriceanu se înscrie într-un partid înfiinţat în urmă cu un an şi îi schimbă numele în Partidul Reformator Liberal

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Partidul Naţional al Mediului a anunţat, printr-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că a deschis dialogul cu grupul format de Călin Popescu Tăriceanu pentru a schimba denumirea formaţiunii în Partidul Liberal Reformator într-un viitor congres.

De asemenea, în comunicatul semnat de preşedintele PNM, Marius Nicolae Mateescu, se precizează că formaţiunea susţine candidatura lui Tăriceanu la prezidenţiale, decizie ce va fi formalizată cu ocazia congresului partidului, când se va redacta şi noul program politic şi statut al formaţiunii.

”Proiectul politic rezultat din parteneriatul dintre Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale şi Partidul Naţional al Mediului va purta numele de Partidul Liberal Reformator”, se arată într-un alt comunicat transmis ulterior de grupul lui Tăriceanu.

Conform sursei citate, preşedintele interimar al PRL până la congresul din 1-2 august a fost desemnată deputatul Graţiela Gavrilescu. Din biroul de conducere al partidului mai fac parte: Alexandri Nicolae, Anuţoiu Elena, Calotă Florică, Chiţoiu Daniel, Cupa Ion, Gerea Andrei, Guran Virgil, Ilieşiu Sorin, Marcu Nicu, Mateescu Marius Nicolae, Mihuţ Ovidiu, Palaşcă Viorel, Păun Gabriela, Stroe Radu, Stănişoară Mihai, Tararache Mihai, Taloş Mirel, Teju Sorin şi Uţiu Ioan.

Partidul Naţional al Mediului a fost înfiinţat în urmă cu un an de zile, pe 7 iulie 2013, prin decizia Tribunalului Bucureşti.

Conform datelor din Registrul partidelor politice, PNM are sediul în Braşov, într-un apartament.

Din informaţiile înregistrate la Tribunalul Bucureşti reiese că preşedintele PNM este Anuţoiu Ionică, iar preşedintele Consiliului Naţional Executiv Uţiu Ioan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici