Guvernul a adoptat o hotărâre pentru dublarea căii ferate între Mogoşoaia şi Baloteşti

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre care prevede dublarea liniei de cale ferată între Mogoşoaia şi Baloteşti. Astfel, proiectul include construirea unui punct de oprire în Otopeni, respectiv interconectarea aeroportului cu reţeaua de cale ferată Gara de Nord.

391 afișări
Imaginea articolului Guvernul a adoptat o hotărâre pentru dublarea căii ferate între Mogoşoaia şi Baloteşti

Guvernul a adoptat o hotărâre pentru dublarea căii ferate între Mogoşoaia şi Baloteşti

„În şedinţa de astăzi a fost aprobată o hotărâre privind dublarea liniei de cale ferată între Mogoşoaia şi Baloteşti. Practic au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiţii. Valoarea totală a investiţiei este de 82 milioane lei. Finanţarea se va face de la bugetul de stat. Măsurile de îmbunătăţire a liniei, de 7.9 km sunt următoarele: Se construieşte punctul de oprire Otopeni, se interconectează aeroportul cu reţeaua de cale ferată Gara de Nord, se asigură conexiunea cu transportul urban metrou, tramvai, va avea loc o creştere a capacităţii de trenuri de la 40 la 171 de perechi pe zi cu o viteză maxcimă de circulaţie de 100 km/oră şi se reduce impactul negativ asupra mediului”, a declarat Nelu Barbu la finalul şedinţei de Guvern.

Durata de execuţie este de 20 de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici