Iliescu: Isărescu, candidat cu foarte multe şanse la Preşedinţie. E nefiresc ca Băsescu să se pronunţe

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, vineri, că guvernatorul BNR Mugur Isărescu ar fi un candidat cu foarte multe şanse la Preşedinţie şi a apreciat ca este nefiresc ca preşedintele Traian Băsescu să se pronunţe într-un fel sau altul asupra acestui subiect.

748 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Isărescu, candidat cu foarte multe şanse la Preşedinţie. E nefiresc ca Băsescu să se pronunţe

Ion Iliescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referitor la o posibilă candidatură a lui Mugur Isărescu la alegerile prezidenţiale, că este "o glumă", arătând că este convins că Isărescu nu vrea să candideze.

"E o glumă. În primul rând sunt convins că nu vrea. Îl cunosc bine pe guvernator", a afirmat, la B1 Tv, Traian Băsescu.

Întrebat despre afirmaţia lui Traian Băsescu şi cum vede o astfel de candidatură, Ion Iliescu a precizat că Isărescu este cel care ar trebui să-şi spună punctul de vedere. În ceea ce-l priveşte pe Băsescu, fostul şef al statului a declarat că este "nefiresc" ca acesta să se pronunţe "într-un fel sau altul".

Ion Iliescu a apreciat că Mugur Isărescu este un candidat cu foarte multe şanse, iar calitatea de guvernator al BNR îl ajută.

"El a mai încercat de vreo două ori. Ar fi un candidat cu foarte multe şanse. Are foarte multe puncte pro.  Iar funcţia de director de bancă îl ajută. Da, ar fi un preşedinte potrivit", a afirmat Iliescu.

În legătură cu posibilitatea ca PSD să susţină candidatura lui Isărescu, Ion Iliescu a răspuns: "Ar fi în orice condiţii un candidat cu şanse şi potrivit. Mai ales după experimentele din ultimii ani, ar fi altceva pentru o instituţie ca Preşedinţia".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici