INTERVIU EXCLUSIV | Ambasadorul Mihnea Motoc, consilier pentru Apărare al preşedintelui Comisiei Europene: Ne trebuie mai multă Europă în materie de Apărare. Putem prin cheltuieli comune, inteligente şi mai raţionale | VIDEO

Ambasadorul Mihnea Motoc, consilier pentru Apărare şi securitate europeană al preşedintelui Comisiei Europene, a declarat la MEDIAFAX Live că avem nevoie "mai multă Europă în materie de Apărare", reţeta fiind în ideea de a cheltui "împreună, mai inteligent, mai raţional".

Share pe Facebook 3305 afişări

Ambasadorul Mihnea Motoc, consilier pentru Apărare al preşedintelui Comisiei Europene: Ne trebuie mai multă Europă în materie de Apărare. Putem prin cheltuieli comune, inteligente şi mai raţionale

Prezentăm un rezumat al declaraţiilor:

-"Este nevoie, loc de mai multă Europă în materie de Apărare şi securitate.(...) Responsabilitatea primordială pentru aceste politici , domenii nu mai revine (doar) statelor naţionale, în niciun caz. Răspunderea şi competenţa este foarte clar exercitată în continuare de către statele membre. Dar, ceea ce se intuieşte bine: este loc pentru complementarea, potenţarea acestor eforturi naţionale prin acţiune la nivel european. Nu le substitue, le potenţează". (Despre îngrijorările de securitate ale europenilor şi rezolvarea lor).

- "Apărarea europeană, am încredinţarea, va putea scrie un capitol important din ceea ce denumim viitoarea naraţiune europeană. Avem nevoie de un nou narativ, o nouă poveste europeană". (Despre apărarea europeană ca soluţie pentru criza de identitate a Uniunii).

- "Cel mai înţelept este să nu încercăm să se răzvrătim împotriva realităţii politice. (...) Marea Britanie a prezentat un non paper extrem de plin de substanţă, încurajant tocmai pe dimensiunea de cooperare în materie de apărare şi securitate". (Despre efectele Brexit în domeniu).

- "Armata europeană este o viziune de ghidaj.(...) Ultimul obstacol e cel ţinând de divesritatea lingvistică. În orice caz, nu este un obstacol insurmontabil. Aş spune că mai degrabă provocarea aflată în faţa noastră este de a ajunge la o cultură strategică comună, uniformizată mai degrabă decât a vedea în ce limbă operăm" .(Despre Armata comună europeană).

- "Făcând acest lucru nu am avut în vedere să solicităm, sugerăm statelor membre să cheltuie mai mult. Ceea ce reprezintă reţeta, cheia reuşitei unei asemenea formule de cooperare cu finanţare sau co-finanţare europeană este ideea de a cheltui împreună. De a cheltui mai inteligent, mai raţional.(...) Ce dorim noi este să generăm un reflex de cooperare între statele membre, pentru a dezvolta mai inteligent mai multe capabilităţi militare, fără neapărat a cheltui mai mult, ba dimpotrivă, cu perspectiva realizării unor economii de escală pe termen mediu cel puţin" . (Despre.generozitatea financiară faţă de PESCO şi faţă de NATO).

- "Mobilitatea militară, dincolo de ce se numeăte Schengen militar (...) este un exemplu de complementaritate perfectă între NATO şi Uniunea Europeană". (Despre relaşia UE-NATO).

- "Am fost prezenţi în toate, arătând solidaritate şi înţelegere efectivă a mizei europene. Deci, nu am avut o viziune regionalizată, parohială asupra ameninţărilor care ar fi de interes mai apropiat de noi şi ne-am raporta numai la acelea, ci am avut o viziune generoasă, altruistă în sensul cel mai bun al termenului". (Despre locul şi rolul României ân mecanismul de securitate european) .

- "Din punct de vedere strict juridic şi formal este aproape imposibil de conceput în contemporaneitate o declaraţie propriu-zisă de război, constatarea formală a unei strări de război. Acest lucru se poate întâmpla numai prin excepţie. Nu înseamnă că nu vor exista o serie de forme de conflictualitate, o serie de ameninţări ajunse la un prag la care îţi poţi pune întrebarea dacă sunt sau nu acte de război". (Despre război şi ducerea sa).

Prezentăm textul integral al ediţiei MEDIAFAX Live, al cărui invitat a fost ambasadorul Mihnea Motoc, consilier pentru Apărare şi securitate europeană al preşedintelui Comisiei Europene, fost ministru al Apărării Naţionale.

 

"Indira Crasnea: Domnule ambasador, care sunt fricile, angoasele europenilor in materie de securitate si cum le poate rezolva la acest moment Uniunea Europeană?

Mihnea Motoc: Din ansamblul preocupărilor, temerilor cetăţenilor europeni, se desprinde o tendinţă clară, după cum implicaţi prin întrebare, în ce priveşte ameninţarea de securitate. De câţiva ani buni, toate sondajele de opinie realizate la nivelul întregii Uniuni Europene - nu sunt foarte mari deosebiri şi este semnificativă specificitatea momentului actual - arată că pe primele locuri se situează îngrijorările legate de ameninţările de securitate.

Probabil că nici nu e de mirare acest lucru, întrucât, de pildă, dacă ne gândim la atacurile cibernetice din ultimii ani efectiv nicio parte, nicio ţară a Uniunii Europene, niciun sector de activitate public sau privat nu a fost scutit de aceste atacuri cibernetice. Cifrele despre pagubele înregistrate sunt realmente spectaculoase, nu în sensul bun al termenului, iar aici vorbim - în sondajele de opinie - numai despre atacurile declarate, identificate, pentru că uneori nu sunt nici una, nici cealaltă.

Deci, amplitudinea fenomenului este probabil îngrijorătoare.

În al doilea rând, atacurile teroriste. Suntem acum - observă mai mulţi specialişti şi ne dăm seama toţi - într-o perioadă de acalmie. A trecut din fericire, este partea bună a lucrurilor, ceva timp de la ultimul atac terorist de magnitudine. Înseamnă că suntem la adăpost de ele? În niciun caz. Înseamnă aceasta că putem uita faptul că nu în urmă cu mult timp nu trecea practic trimestru fără un asemenea act sângeros? Nu cred că putem uita.

Dacă trecem la ameninţările convenţionale, este evident pentru orice cetăţean, se percepe nemijlocit, acest arc de instabilitate conturat în jurul Europei. Dacă privim la Est. odată cu modificarea prin forţă a frontierelor în urma anexării ilegale a Crimeei, avem o revenire a ameninţării militare convenţionale în preajma Europei. Dacă ne uităm la Sud, avem instabilitate cronică, cu potenţial conflictual ridicat.

În aceste condiţii este evidentă explicaţia pentru care ameninţările de securitate sunt numărul unu, doi şi trei în rândul preocupărilor, îngrijorărilor europenilor şi astfel se explică răspunsul pe care îl dau, în proporţie de 75% în legătură cu ce este de făcut.

75% dintre noi considerăm că este nevoie, loc de mai multă Europă în materie de Apărare şi securitate.

Înseamă acest lucru, că responsabilitatea primordială pentru aceste politici , domenii nu mai revine (doar) statelor naţionale, în niciun caz. Răspunderea şi competenţa este foarte clar exercitată în continuare de către statele membre. Dar, ceea ce se intuieşte bine: este loc pentru complementarea, potenţarea acestor eforturi naţionale prin acţiune la nivel european. Nu le substitue, le potenţează.

În acelaşi registru, cred că este corect şi să ne referim la ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă cu restul preocupărilor care animă cetăţeanul european, întrucât această situare în fruntea îngrijorărilor a riscurilor de securitate nu înseamnă că europenii nu mai sunt preocupaţi de dinamica economică, de situaţia, fenomenul social.

Este adevărat că acestea, din fericire, s-au diminuat într-o anumită măsură, s-au ajustat în raport cu creşterea economică, a gradului de angajare confirmate în întregul cuprins al Uniunii Europene.

Dar, rămân toate acele preocupări pe care le putem subsuma cu fenomenele asociate globalizării, care sunt de multe ori difuze, nu foarte bine percepute şi digerate, dar sunt prezente. Uneori, ele se transferă în atitudini, în percepţii faţă de alte fenomene: bunăoară migraţia. Nu de puţine ori îmbracă forma unor aderenţe politice duse spre extreme.

Deci, cred că tabloul ameninţărilor, al preocupărilor europenilor în momentul pe care îl trăim se situează în aceşti parametri.

 

I.C.: Punerea pe tapet acum şi efortul pentru definirea PESCO poate fi una din soluţiile, rezolvările pentru criza de identitate prin care trece Uniunea Europeană? În ce fel?

M.M.: Foarte interesant acest unghi. Fără mă referi exclusiv la PESCO - este o parte a Apărării europene, ceea ce denumim generic apărare şi faţă de ceea ce sperăm pe termen mediu, în decurs de un deceniu, vom denumi Uniunea Europeană a Apărării - care este structurarea politicii de apărare europeană, o parte importantă a acestui concept, dezvoltări.

Întrebarea este mai pertinent formulată în raport cu ansamblul Apărării europene. Şi da: din acest punct de vedere, Apărarea europeană este, în primul rând unul din cele două importante proiecte de continuare a integrării europene, celălalt fiind completarea Uniunii Economice şi Monetare. Practic acestea vor fi şantierele principale de continuare a integrării europene pe termen scurt şi mediu.

Apărarea europeană, am încredinţarea, va putea scrie un capitol important din ceea ce denumim viitoarea naraţiune europeană. Avem nevoie de un nou narativ, o nouă poveste europeană. Apărarea europeană şi întreaga energie generată în jurul ei va contribui la scrierea unui capitol pozitiv în această direcţie.

În ultimă instanţă, văd generarea Uniunii Apărării Europene, prin excelenţă, ca pe un factor de coagulare a identităţii Uniunii Europene.

 

I.C.: Care vor fi efectele Brexit asupra componentei de apărare a Uniunii Europene şi cum pot fi amortizate aceste efecte?

M.M.: Cel mai înţelept este să nu încercăm să se răzvrătim împotriva realităţii politice.

La sfârşitul lunii martie 2019, cu tot regretul pe care âl putem încerca, Marea Britanie va deveni o ţară terţă ân raport cu Uniunea Europeană. Este bine să ne raportăm cu toată seriozitatea, să tragem consecinţele de rigoare din această constatare.

Acestea fiind spuse, evident pleacă din rândurile noastre o putere militară de prim rang în Europa, o putere nucleară, o putere europeană membru permanent al Consiliului de Securitate şi o ţară cu o expertiză securitară extrem de valoroasă exact pentru zonele de interes strategic în care acţionăm şi vom acţiona după Brexit în plan extern.

Nu în ultimul rând pleacă din rândurile noastre un contributor net major la bugetul Uniunii Europene, cu un gol ce se va creea în viitoarea perspectivă financiară multianuală de circa 10-15 miliarde de euro pe an, ceea ce nu este neglijabil.

Vă mărturisesc sincer că am avut rezerve să angajăm o reflecţie şi mai ales să vorbim despre viitorul relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie în planul securităţii şi apărării, pentru că am dorit, cum e şi firesc, să nu amestecăm, temele etapei de negociere a separării, a divorţului cu temele relaţiei subsecvente, în care ar intra în mod natural şi relaţia pe dimensiunea de securitate şi apărare.

Ce aş putea să spun cu mai multă libertate este că va fi greu de imaginat că nu va exista interes reciproc pentru o relaţie cât mai apropiată de cea prezentă în materie de securitate şi apărare cu Marea Britanie.

De altfel, după o istorie lungă, în care nici nu am fi putut ave această conversaţie despre apărarea europeană în 28, după declanşarea procedurilor pentru Brexit, Marea Britanie a prezentat un non paper extrem de plin de substanţă, încurajant tocmai pe dimensiunea de cooperare în materie de apărare şi securitate.

Îmi imaginez că lucrurile se vor încadra pe un făgaş pozitiv, reciproc avantajos, cu acele limitări care sunt impuse practic de cadrul legal în care operăm. Sunt trei: nu poţi ca stat terţ să ai mai multe drepturi ca un stat membru; nu poţi utiliza bugetul Uniunii Europene pentru altceva decât pentru acţiuni şi măsuri UE; respectiv, rămâne important să respectăm integritatae procesului decizional al Uniunii Europene, care este animat de membrii săi.

Cu aceste limitări, cred că deschiderile nu pot fi decât pozitive în această direcţie.

 

I.C.: În absenţa englezei, care va fi limba operaţională a viitoarei Armate Comune europene şi cât de realist este, până la urmă dezideratul formării unei asemenea structuri?

M. M.: Subliniez din capul locul că Armata europeană este o viziune de ghidaj. Nu există niciun fel de plan în lucru în direcţia construirii unei asemenea formaţiuni unice.

Desigur, construind Uniunea Apărării Europene, ambiţionându-ne să putem derula operaţiuni mai ambiţioase în cadrul PESCO, statele care au subscris angajamentelor PESCO şi nu sunt puţine - 25 din actualmente 28 - au agreat inclusiv ideea de a derula misuni mai ambiţioase decât gestionarea conflictelor ân registru de mai joasă intensitate, decât o facem în prezent.

Toate acestea, evident vor genera ideea şi creerea unei forţe proprii. Cel mai probabil, o forţă de tip reacţie rapidă, o forţă de intervenţie. Nu va însemna neapărat o inovare. Ar putea o asemenea forţă să se constituie pe suportul deja existent al grupurilor de lucru, pe care le avem: sunt formaţiuni multinaţionale, din contingente ale mai multor state membre -România este parte dintr-un asemenea battle groups- formaţiuni aflate în aşteptare, în stand by.

Nu ar fi nevoie să inovăm pentru creerea unei asemenea forţe propri, care nu înseamnă, în niciun caz, constituirea în acest stadiu a unei armate europene. Dacă în raport cu această dezvoltare - îmi pun aceeaşi întrebare pertinentă -"care ar fi limba operaţională?", vă răspund cu experienţa mea nemijlocită -constând în a fi văzut la lucru formaţiuni multinaţionale, nu numai aceste battle groups în cadrul Uniunii Europene, ci şi cele generate ân cadrul NATO.

Cu toată sinceritatea, mi se pare ultimul obstacol cel ţinând de diversitatea lingvistică. În orice caz, nu este un obstacol insurmontabil. Aş spune că mai degrabă provocarea aflată în faţa noastră este de a ajunge la o cultură strategică comună, uniformizată, mai degrabă decât a vedea în ce limbă operăm.

Cred că există mult mai multe puncte în comun între militarii noştri decât poate induce limba folosită pentru operare.

 

I.C.: Inevitabil ajungem la bani. Estimaţi că statele care vor participa la PESCO vor fi generoase financiar faţă de iniţiativă , în condiţiile în care NATO le “toacă” cu atingerea şi menţinerea acelui nivel de doi la sută al cheltuielilor pentru Apărare?

M.M.: Aş vrea să vă răspund din perspectiva Comisiei Europene, care, pâna la urmă, s-a aflat la originea relansării eforturilor pentru o Apărare europeană şi am făcut-o inclusiv prin oferta de a finanţa generarea unor proiecte de capabilităţi militare dezvoltate în comun între statele membre ale Uniunii Europene.

Putem finanţa asemea proiecte şi în cadrul PESCO, chiar cu un fel de bonus.

În primul caz, participarea europeană ar fi de 20 la sută. În cazul în care va fi vorba de proiecte sub egida PESCO finanţarea ar putea ajunge la 30 la sută.

Făcând acest lucru nu am avut în vedere să solicităm, sugerăm statelor membre să cheltuie mai mult. Ceea ce reprezintă reţeta, cheia reuşitei unei asemenea formule de cooperare cu finanţare sau co-finanţare europeană este ideea de a cheltui împreună. De a cheltui mai inteligent, mai raţional.

Desigur, nu cerem, sugerăm, implicăm în niciun fel ca statele europene să cheltuiască mai puţin şi nu derogăm în cadrul Uniunii Europene faţă de recomadarea de a ajunge la 2 la sută din Produsul Naţional Brut, recomandare agreată şi decisă în cadrul NATO.

Nu derogăm în niciun fel de la această ţintă.

Ce dorim noi este să generăm un reflex de cooperare între statele membre, pentru a dezvolta mai inteligent mai multe capabilităţi militare, fără neapărat a cheltui mai mult, ba dimpotrivă, cu perspectiva realizării unor economii de escală pe termen mediu cel puţin.

Mi-aş permite şi o observaţie de respiraţie mai generală. Tendinţa de multe ori pentru noi este să ne raportăm, să vorbim despre Uniunea Europeană şi NATO ca şi cum ar fi altceva decât organizaţii, da, distincte, da, diferite, dar nu sunt organizaţii străine una faţă de alta. 22 de state membre UE sunt aliaţi NATO. Ei, în mod evident nu se vor gândi şi nu se vor raporta divergent la opţiunile de făcut pe linie de Apărare, de politică de apărare. Acest lucru nu ar avea niciun fel de sens.

E foarte greu să ne imaginăm şi nu trebuie în niciun caz să ne imaginăm că a dirija resurse în direcţia generării de capabilităţi militare europene e o evoluţie divergentă faţă de aceea pe care ţările membre şi-o propun în cadrul NATO.

Să nu uităm că aceste capabilităţi, echipamente militare pe care le vom dezvolta în comun nu vor deveni proprietatea nici a Comisiei Europene, nici a Uniunii Europene. Rămân proprietatea statelor membre. După cum se ştie, statele membre au un singur set de forţe şi un singur set de echipamente. Şi rămân deplin suverane să le aloce, să le întrebuinţeze în direcţia pe care o decid.

E foarte posibil, nu e exclus să genereze un anumit tip de echipamente militare, de capabilităţi, cu finanţare şi într-un cadru european şi să decizi că ele sunt mai urgent, mai presant necesare pentru un angajament pe care îl ai faţă de NATO sau de ce nu faţă de ONU.

Nu este vorba în niciun fel de dirijare de resurse dihotomică. Sunt absolut convins că inclusiv această suprapunere, în linii mari, de membership între NATO şi Uniunea Europeană în ce priveşte spaţiul de securitate european va garanta complementaritatea inclusiv a investiţiilor pe linie de apărare

 

I.C.: Deci, cumva nu cheltuim mai mult, cheltuim mai deştept...

M.M.: ...Nu m-aş aventura neapărat în a promite economii nici măcar pe termen mediu. Va depinde de nivelul de ambiţie pe care îl vor avea statele membre. Dar, este de conceput că, cu aceleaşi resurse pe care într-o anumită măsură nu le-am mai dirija în bugetul naţional, ci le-am dirija înspre finanţarea unor proiecte făcute în comun cu alte state membre, vom obţine economii de escală şi vom ajunge la generarea mai multor capabilităţi.

A celor care sunt actualmente în deficit şi care ne lipsesc şi a celor pe care ar trebui să le generăm în raport cu maniera viitoate în care se va desfăşura războiul. Vor fi cu totul alte echipamente, penru care va fi nevoie de un alt gen de investiţii, în orice caz foarte costisitoare.

În măsura în care se va dori, se va putea ajunge inclusiv la nivelul Uniunii Europene la un grad de angajare uniform de 2 la sută din Produsul Naţional Brut, amploarea bugetului, cheltuielilor militare consolidate la nivel european ar fi cu 30 la sută mai mare. Ne-ar situa la un alt nivel de ambiţie.

Nu este un obiectiv fixat expres în faţa unor asemenea dezvoltări, dar, sigur, nu am fi ultimii care să descurajăm o asemenea tendinţă a statelor membre.

 

I.C.: Deci, în general nu vom asista la un concurs de "Miss" între NATO şi Uniunea Europeană pentru obţinerea coroniţei Apărării europene...

M.M.: Nu, categoric. Acest lucru este exclus. Nu suntem deloc atât de îndepărtaţi încât să putem fi vreodată percepuţi drept competitori. Există un dialog extrem de aprofundat între NATO şi Uniunea Europeană. Cum spuneam, aceleaşi ţări se raportează la maniera în care cele două organizaţii pot trata cel mai bine nevoile lor de securitate. Nu există niciun fel de confuzie în privinţa rolurilor şi funcţiilor pe care le îndeplinesc NATO şi Uniunea Europeană.

În mod categoric, NATO rămâne piatra unghiulară a Apărării noastre colective, garantul Articolului 5 din Tratat.

Este greu de imaginat că ar avea sens ca NATO de pildă să înceapă să suplimenteze, să dubleze eforturile de gestionare a conflictelor pe care le realizează Uniunea Europeană la Sud. Nu ar avea niciun sens să ne dublăm, suprapunem în aceste direcţii.

Ce trebuie să realizăm şi încerc să fiu cât mai grafic în chestiunea asta, este că între nivelul de vârf al răspunsului la ameninţări, anume Apărarea colectivă, Articolul 5 din Tratatul NATO şi ceea ce face Uniunea Europeană în prezent, respectiv misiuni de gestionare a conflictelor care sunt de mai joasă intensitate, între cele două limite există un întreg spaţiu de ameninţări de securitate şi implicit de misiuni şi de roluri pe care ar trebui să le preia şi să cărora ar trebui să le răspundă cineva.

Există suficient de asumat ca rol pe linie de gestionare a măsurilor de securitate pentru a nu ne suprapune şi pentru a fi suficient de făcut din partea ambelor organizaţii.

Pe de altă parte, este aspectul de complementaritate, care se verifică cu foarte multe ocazii, în diverse teme. Aş evoca numai câteva din riscurile neconvenţionale, noi de securitate. De pildă, riscul războiului hibrid, riscurile cibernetice nu pot fi gestionate exclusiv cu instrumentele aflate fie la îndemâna doar a NATO, fie doar a Uniunii Europene. Nu putem să ne aşteptăm la o contracarare eficientă a lor decât în conjuncţie, decât prin complementaritate.

Să vă mai dau un exemplu, care reprezintă o temă de interes major în această perioadă: mobilitatea militară.

Care înseamnă, dincolo de ceea ce a fost numit Schengen militar, adică posibilitatea trupelor noastre de a trece cu formalităţi simplificate şi în timpi reduşi peste punctele de frontieră, înseamnă deopotrivă şi aducerea infrastructurii pe care o avem într-o stare în care să poată prelua şi deplasări de echipament greu militar în interiorul Uniunii Europene. Iar aici, aşteptările de tip militar, misiunile pentru care ar fi necesare asemenea mişcări de echipamente militare sunt definite în bună măsură de NATO. Pe de altă parte, politicile care să permită să se dea un răspuns la asemenea aşteptări şi în ultimă instanţă fondurile, resursele necesare sunt situate ân dreptul Uniunii Europene.

Este un alt exemplu de complementaritate perfectă.

Aş mai adăuga faptul că, cel puţin în mod marcat după summit-ul de la Varşovia, din vara lui 2016, nivelul de cooperare dintre NATO şi Uniunea Europeană este realmente la cote fără precedent. Atunci s-au convenit mai mult de 40 de măsuri de cooperare. Au fost urmate de măsuri concrete, au fost umplute de conţinut. Au fost marcate o serie de realizări în dreptul lor, ajungându-se la punctul la care, cu puţin timp în urmă, s-a convenit adăugarea a încă 32 de măsuri, între care domenii de mare relevanţă, cele pe care le-am enunţat anterior ca fiind prin excelenţă de complementaritate: mobilitatea militară, cyber şi hibrid.

Dacă vreţi să ne raportăm la o confirmare în planul declaraţiilor oficiale despre starea lucrurilor între cele două organizaţii, să vedem ce declară constant secretarul general NATO, ce declară partenerul strategic transatlantic. În rezumat, faptul că sunt de acord că o Europă mai puternică în planul Apărării nu poate să contribuie decăt şi la întărirea NATO însăşi.

 

I.C.: Cum se vede de la Bruxelles locul şi rolul României în mecanismul de securitate al Uniunii Europene?

M.M.: Sigur că nu am cum să nu fiu subiectiv. România devine în curând al şaselea stat ca pondere în Uniunea Europeană. Evident, rolul său, aşteptarea de la România nu poate fi decât aceea a unei contribuţii de substanţă, semnificativă şi pozitivă.

Istoria implicării noastre, atât în definirea politicii externe şi de securitate europeană, cât şi a dezvoltărilor de politică de apărare şi de securitate europeană, au fost permanent constructive şi nu numai la nivel de declaraţie, poziţie politică, ci au fost dublate şi de angajament concret în mai tot ce s-a putut consemna până acum în materie de misiuni. Am fost prezenţi în toate arătând solidaritate şi înţelegere efectivă a mizei europene. Deci, nu am avut o viziune regionalizată, parohială asupra ameninţărilor care ar fi de interes mai apropiat de noi şi ne-am raporta numai la acelea, ci am avut o viziune generoasă, altruistă în sensul cel mai bun al termenului.

Track record-ul nostru este unul eminamente pozitiv în această materie.

Acum cred că putem să ridicăm acest profil bun pe care România îl are în materie de apărare şi securitate europeană prin prezentarea unor proiect concrete, prin antrenarea noastră la proiecte de cooperare în planul apărării, în dezvoltarea de capabilităţi militare care să denote că putem participa avantajos , în deplină înţelegere a fenomenului la această dezvoltare de mare perspectivă pentru Uniunea Europeană şi în general pentru istoria integrării europene.

Deci - aşteptări mari cărora, aşa cum am făcut-o până acum, le vom răspunde pe măsură.

Am toată convingerea în această direcţie.

 

I.C.: O ultimă întrebare, care nu ar trebui să pară sumbră. Am făcut trimitere în cursul interviului la război. Cine va avea de câştigat, să sperăm că nu se va întâmpla într-un război al viitorului? Cei care ştiu să ducă războaiele convenţionale sau cei care sunt mai pricepuţi în arta neconvenţională a războiului?

M.M.: Foarte bună întrebare. Sunt lucruri care mă frământă şi pe mine, şi pe alţii.

Din punct de vedere strict juridic şi formal este aproape imposibil de conceput în contemporaneitate o declaraţie propriu-zisă de război, constatarea formală a unei strări de război. Acest lucru se poate întâmpla numai prin excepţie.

Nu înseamnă că nu vor exista o serie de forme de conflictualitate, o serie de ameninţări ajunse la un prag la care îţi poţi pune întrebarea dacă sunt sau nu acte de război.

Bunăoară, cât de masiv şi de destabilizant trebuie să fie un atac cibernetic al cărui caracter deliberat îl poţi demonstra, îl poţi atribui, pentru a putea fi considerat un act de agresiune sau un act de război, care să justifice o reacţie pe măsură?

Când m-am referit la nevoia de a ne conecta cu o veritabilă cursă pentru dezvoltarea armamentelor de viitoare generaţie, a viitoarelor războaie, nu am dorit să implic în vreun fel că acestea sunt iminente, ci numai că desfăşurarea operaţiunilor militare, doctrinele militare vor fi influenţate într-un grad fără precedent, greu de înţeles deplin în acest moment, de noile generaţii de armamente, care vor schimba dramatic felul de a ne raporta la ceea ce numim tradiţional purtarea războiului în viitor.

Aceasta nu înseamnă că este inevitabilă ajungerea la situaţii de război. Chiar dacă orice privire lucidă, realistă asupra dinamicilor în lumea de astăzi arată o creştere a nivelului de conflictualitate la nivel de ansamblu, în lume, arată resurgenţa fenomenului de mare putere şi de competiţie de rivalitate între marile puteri, deci o sumă de elemente care se acumulează îngrijorător.

Ceea ce nu înseamnă că nu avem şi garanţiile de descurajare reciprocă pe care le putem constata istoric ân conduita marilor puteri.

 

I.C.: Domnule ambasador vă mulţumesc. Vă mai aşteptăm.

M.M.: Mulţumesc foarte mult de invitaţie şi aştept şi eu cu mare interes o continuare."

(Ediţia MEDIAFAX Live a fost moderată de Indira Crasnea.).

Vezi video integral aici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
UE ,
APĂRARE ,
INTERVIU
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.