Iohannis: Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată, finalizat în iulie | FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat, marţi la Cotroceni, cu şeful Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák, care i-a transmis că în luna iulie va fi finalizat documentul Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată.

376 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată, finalizat în iulie | FOTO

Iohannis: Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată, finalizat în iulie

"Domnul preşedinte s-a implicat extrem de mult într-un document care este aproape de finalizare, este vorba despre Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată. Avem semnale că negocierile se vor finaliza în curând şi vor fi încununate de succes. Pentru acest lucru şi pentru felul în care domnul Preşedinte Lajčák s-a implicat în dezvoltarea ONU, l-am felicitat şi cred că este un lucru care este important, că un politician foarte bine profilat din regiunea noastră a ajuns nu doar să fie preşedintele Adunării Generale, ci a ajuns să fie un preşedinte care şi-a pus o marcă distinctă pe această Preşedinţie, care chiar dacă nu s-a încheiat încă, putem să spunem că a fost un succes", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie comună de presă susţinută la Palatul Cotroceni, după întrevederea tete-a-tete cu preşedintele Adunării Generale a ONU, domnul Miroslav Lajčák.

"Avem patru priorităţi şi am folosit această întâlnire pentru a discuta despre rezultate. În primul rând, migraţia. Cum spunea domnul Preşedinte, suntem foarte aproape să cădem de acord asupra primului document multilateral care se ocupă de migraţie, Compactul Global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată. Cred că vom încheia acest document în iulie", a declarat, la rândul său, preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Miroslav Lajčák.

Iohannis a mai anunţat că a discutat cu Miroslav Lajčák şi despre Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, care va începe la 1 ianuarie, care va dura şase luni, şi, timp în care, ţara noastrp va fi adepta unui parteneriat foarte strâns între Uniunea Europeană şi ONU.

"Am discutat, de asemenea, aspecte de securitate, Marea Neagră, iniţiative care ţin şi de securitate, şi de dezvoltarea Mării Negre. Am discutat aspecte care ţin de dezvoltare la modul general, şi aici aş vrea să reiterez importanţa aşa-numitei Agende 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, o Agendă dezvoltată de ONU şi care a fost, practic, adoptată în 2015, extrem de importantă nu numai pentru dezvoltarea regiunii noastre, dar şi pentru regiunea noastră", a completat şeful statului.

La rândul său, preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák, a afirmat că o prioritate este împiedicarea conflictelor şi menţinerea păcii. Oficialul ONU a mai precizat că problema reformelor este o altă prioritate.

"Organizaţia Naţiunilor Unite se schimbă, evoluează, şi l-am informat pe domnul Preşedinte în legătură cu aceste fenomene. Am discutat despre importanţa multilateralismului, un sistem de organizaţii internaţionale şi norme pe care l-am pus la punct şi l-am adoptat după al doilea Război Mondial cu scopul clar de a nu permite ca aceste tragedii să se mai întâmple vreodată în viitor. Trebuie să sprijinim acest sistem multilateral şi îmi face foarte multă plăcere că România este un susţinător puternic, şi aş vrea să vă informez că România este văzută ca un membru foarte activ, vizibil şi respectat în familia Naţiunilor Unite. România este foarte respectată pentru activitatea de menţinere a păcii, este unul dintre contributorii de frunte pentru menţinerea păcii şi este foarte activă în domeniul păcii", a afirmat Miroslav Lajčák, la declaraţia comună de la Palatul Cotroceni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici