Iohannis, în La Repubblica: Este necesar un Guvern de centru-dreapta. România vrea o Europă puternică

România este o democraţie solidă care doreşte o Europă puternică, afirmă preşedintele-ales, Klaus Iohannis, într-un interviu acordat ziarului La Repubblica, pledând pentru unitate, pentru implementarea programului său politic şi subliniind că este necesar un Guvern cu politici de centru-dreapta.

2520 afișări
Imaginea articolului Iohannis, în La Repubblica: Este necesar un Guvern de centru-dreapta. România vrea o Europă puternică

Iohannis, în La Repubblica: Este necesar un Guvern de centru-dreapta. România vrea o Europă puternică (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Au trecut 25 de ani (de la Revoluţia din 1989 - n.red.), au fost succese şi insuccese, acum să privim spre viitor. Situaţia complexă dintre Est şi Vest necesită o acţiune europeană comună. Iar eu sunt încrezător într-un parteneriat din ce în ce mai amplu cu Italia", afirmă Klaus Iohannis.

Întrebat dacă există posibilitatea unei relaţii normale cu Rusia condusă de preşedintele Vladimir Putin, Iohannis a răspuns: "În prezent, situaţia este mai dificilă. Este necesară o acţiune comună la nivel european. În momentul de faţă, relaţia cu Rusia este influenţată de criza din Ucraina şi de percepţia privind o politică agresivă, incompatibilă cu dreptul internaţional. Când vor fi depăşite aceste obstacole, putem reexamina relaţiile cu Moscova".

Reporter: Imediat după victoria în prezidenţiale, aţi spus: "Să privim spre Occident!". Care va fi abordarea dv. în contextul provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană şi NATO şi după jumătate de secol de dictatură, după ani pierduţi din cauza corupţiei şi a guvernării ineficiente?

"România a demonstrat că este nu doar un partener de încredere al UE şi al NATO, ci şi o democraţie cu rădăcini solide. Obiectivul meu este consolidarea şi extinderea parteneriatului cu Statele Unite, cu UE şi NATO şi, împreună, consolidarea instituţiilor democratice. Cred că trebuie să depăşim obiceiuri din trecut. Am finalizat tranziţia, ne-am câştigat un loc printre democraţiile occidentale. Priviţi la cei tineri, care au fost decisivi în scrutinul prezidenţial: ei trăiesc după principii şi valori democratice, pentru care s-au mobilizat", a spus Iohannis.

România "a făcut mult pentru consolidarea democraţiei, a statului de drept, a justiţiei independente. Inclusiv pentru consolidarea culturii democratice şi a culturii participării: a fost nevoie de ani întregi pentru a le construi. Faptul că am devenit membri ai UE şi NATO este o realizare mare, posibilă datorită consensului între partide şi în societate. În mod cert, există şi obiective nerealizate sau realităţi care nu corespund speranţelor noastre. Acum trebuie să vedem ce lipseşte, putem evalua situaţia, putem renunţa la ce nu funcţionează, putem crea ceva nou. Este un nou început. Este inspiraţia celor 11 puncte ale programului cu care am câştigat scrutinul prezidenţial, referitoare la educaţie, la sistemul de sănătate, la economie, agricultură; imediat ce voi fi învestit, voi începe să lucrez din greu", a dat asigurări Iohannis.

Reporter: La 25 de ani de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, care este mesajul dv. după victoria electorală în numele unei guvernări oneste?

Mesajul este că "intrăm într-o nouă etapă a istoriei noastre. Ceea ce am realizat sau nu în ultimii 25 de ani s-a încheiat: trebuie să tragem învăţăminte şi să privim spre viitor. Obiectivul meu este construirea unei Românii puternice şi prospere. Cele mai recente alegeri au arătat lumii că suntem o naţiune de cetăţeni activi. Forţa noastră ca societate civilă, ca naţiune, vine din confruntarea dură cu vremuri grele şi din sentimentele comune pentru obiectivele ţării", a afirmat Iohannis.

Reporter: Dar va trebui să coabitaţi cu fosta majoritate, social-democraţii lui Victor Ponta... Ce sens au termenii de "centru-dreapta" şi "stânga" în România?

"Preşedintele are o viziune şi un rol de prim-plan, în politică şi în societate. Este ales de popor, are atribuţiile şi legitimitatea pentru a crea dialog şi consens şi pentru a juca rol de mediator. Voi fi mereu un preşedinte care priveşte la interesele naţionale şi care poate uni politicienii. Dar amintindu-le politicienilor responsabilităţile faţă de obiectivele comune. Voi avea mereu un raport instituţional cu orice guvern. Voi fi un preşedinte care se va gândi permanent la interesele naţionale, nu la cele de partid, pentru a îndruma liderii politici pe căi convergente. Dar cred că va fi necesar un Guvern mai eficient, capabil de viziuni pe termen lung şi căruia politicile de centru-dreapta îi pot oferi soluţiile necesare", a răspuns preşedintele-ales al României.

Reporter: Cum vedeţi tensiunile dintre UE şi Rusia privind Ucraina şi R.Moldova, divergenţele din zona euro?

"Criza economică afectează soliditatea instituţiilor europene, încetinind atât procesul de federalizare, cât şi extinderea. Când momentul critic al crizei economice va fi depăşit, trebuie să relansăm şi să intensificăm ambele procese. Cel mai important este să evităm o Europă cu două viteze. Visez la o Europă mai puternică, unită de valori şi principii comune, de un parteneriat real", a adăugat Iohannis.

Întrebat despre relaţiile României cu Italia, Iohannis a precizat: "România se simte acasă în Europa. Dar întotdeauna există loc pentru parteneriate mai strânse, reciproc avantajoase. Sunt încrezător că, în viitor, România şi Italia pot consolida relaţiile la toate nivelurile".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici