Lazăr Comănescu, numit consilier prezidenţial începând cu data de 16 februarie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea lui Lazăr Comănescu în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 16 februarie.

354 afișări
Imaginea articolului Lazăr Comănescu, numit consilier prezidenţial începând cu data de 16 februarie

Lazăr Comănescu, numit consilier prezidenţial începând cu data de 16 februarie (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Anunţul în acest sens a fost făcut printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 29 decembrie, decretul de rechemare a lui Lazăr Comănescu din funcţia de ambasador în Germania.

Surse politice au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Lazăr Comănescu urma să preia poziţia de consilier prezidenţial pentru politică externă.

Lazăr Comănescu, în vârstă de 65 de ani, a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 şi decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu.

În perioada 2001-2007 a fost şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, iar după aderare, până la 14 aprilie 2008, a fost Reprezentantul Permanent al României pe lângă UE.

Între 1998 şi 2001 a fost şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE.

El şi-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcţiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are şi titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici