Marko: Angajarea răspunderii pe legea educaţiei continuă, dar Coaliţia trebuie să mai treacă un test

Decizia Curţii Constituţionale presupune că procedura angajării răspunderii trebuie continuată şi că într-un termen scurt va exista o lege a educaţiei care va reforma sistemul, dar Coaliţia trebuie să treacă şi testul din Parlament, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, liderul UDMR, Marko Bela.

Marko: Angajarea răspunderii pe legea educaţiei continuă, dar Coaliţia trebuie să mai treacă un test (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Eu am declarat în mai multe rânduri că procedura asumării trebuie continuată. Îmi pare bine că s-a luat această decizie, ceea ce înseamnă că într-un termen scurt vom avea o lege a educaţiei care într-adevăr va impune o reformă într-un domeniu vital pentru societatea din România. Este o lege care atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar va aduce noutăţi, dar în cadrul învăţământului preuniversitar va putea într-adevăr să aibă loc o descentralizare profundă", a spus Marko.

El a arătat că procedura angajării răspunderii a reprezentat şi continuă să fie şi un test al Coaliţiei.

"A fost şi un test al Coaliţiei, bineînţeles, şi va fi un test al Coaliţiei şi în Parlament, la votul moţiunii de cenzură, dar sunt convins că va trece şi acest test", a adăugat liderul UMDR.

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament, ca urmare a refuzului parlamentarilor de a dezbate moţiunea de cenzură înaintată după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei, spun surse oficiale.

Guvernul a transmis, în 15 noiembrie, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, depusă ca urmare a angajării răspunderii.

CC a admis cererea Executivului, spun surse oficiale.

Astfel, potrivit Curţii, există conflict juridic între Guvern şi Parlament, iar asumarea Legii educaţiei este constituţională.

Premierul a solicitat preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, şi să constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
MARKO ,
CC ,
legea educaţiei
COMENTARII
  • asdf 24 nov 2010

    BELA DUTE LA * SA FACI MAGHIARA JEGOSILOR POATE VRETI SI VOI SI BOC SA FITI GONOTI DIN TARA ROMANEASCA DUCETI VA LA UNGURI DACA NU VRETI SA MAI STATI IN ROMANIA JEGOSILOE IMPUTITI * CE SUNTETI NUSUFERITII DRACULUI SI VOI SI FUNERIU RETARDATUL ALA CARE E UN PUI DE UNGUR

  • basitu 24 nov 2010

    Ce nu intelege Bela asta, este ca dupe ce vom schimba guvernul BOC si in urma unor noi alegeri, aceste legi le vom schimba din nou........sa se bucure 2 ani de legea asta, pentru ca dupa aceea ne ocupam noi de ei.

  • Sima 24 nov 2010

    Baga-ti capu in dos si holgos ca inca nu conduce fraieru din Colosvar dupa cum bate vantu din Buda, pesta porcilor, e pe cale de a fi eradicat * asta !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa