Meleşcanu: Guvernele UE nu au ştiut să gestioneze criza, oamenii nu mai au încredere în politicieni

Cea mai mare vulnerabilitate la nivel european a fost creată de aproape toate guvernele UE care nu au ştiut să gestioneze criza economică, favorizând ascensiunea forţelor extremiste, a declarat, luni, directorul SIE, Teodor Meleşcanu.

396 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: Guvernele UE nu au ştiut să gestioneze criza, oamenii nu mai au încredere în politicieni

Teodor Meleşcanu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"La nivelul UE, cea mai mare vulnerabilitate pe care o avem din punctul de vedere al securităţii este dată de faptul că toate guvernele, cu mici excepţii, poate Germania, nu au fost capabile să gestioneze criza economică şi financiară. Şi cetăţenii de rând au început să aibă o neîncredere foarte mare în forţele politice tradiţionale şi chiar în oamenii politici consacraţi, văzând că aceştia nu au capacitatea să vină cu formule, cu măsuri, care să permită, într-adevăr, depăşirea crizei", a precizat Meleşcanu, la dezbaterea "Renaşterea transatlantică - România între partener fidel şi jucător ambiţios", organizată de Institutul Aspen România.

Meleşcanu a explicat că această incapacitate reprezintă o vulnerabilitate deoarece a apărut "o mişcare de contestare a sistemului politic tradiţional, a forţelor politice deja consacrate, chiar a unor oameni politici şi asistăm la o creştere uneori spectaculoasă a unor formaţiuni politice, a unor lideri de extremă dreapta, de extremă stânga, a căror caracteristică unică" ar consta în căutarea de soluţii la problemele crizei "prin întoarcerea în trecut". Aceste forţe pledează pentru închiderea frontierelor, controale la vamă, restricţii la beneficiile sociale, dar "închiderea economiei este, de fapt, groparul ideii de UE", a avertizat directorul SIE.

În opinia sa, primul pericol de depăşit la nivelul UE este acela al ascensiunii forţelor extremiste, inclusiv în Parlamentul European, fapt care "va schimba şi va afecta foarte mult regulile jocului".

Combinaţia ameninţărilor de tip clasic cu cele cibernetice, globalizarea informaţiei şi creşterea rolului reţelelor de socializare, care forţează liderii politici la reacţii rapide sunt alte provocări la adresa securităţii, potrivit lui Teodor Meleşcanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici