Meleşcanu: Prezentarea onorului pentru premierul Boc, mai mult decât o eroare, o prostie

Vicepreşedintele Senatului, liberalul Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării Naţionale, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că prezentarea onorului pentru premierul Emil Boc, la ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României, a fost mai mult decât o eroare, a fost "o prostie".

49 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: Prezentarea onorului pentru premierul Boc, mai mult decât o eroare, o prostie

Meleşcanu: Prezentarea onorului pentru premierul Boc, mai mult decât o eroare, o prostie (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Meleşcanu a precizat că în statul român există o ordine de precădere potrivit căreia onorul se prezintă demnitarului cu cel mai înalt rang prezent la manifestare, indiferent cine este acesta, şi că nu există posibilitatea ca un demnitar să desemneze pe altcineva pentru primirea onorului.

"Există o ordine de precădere în statul român şi, atunci când cineva care are atribuţii în funcţia respectivă nu este prezent, el nu poate delega, ci următorul în ordinea de precădere preia atribuţia respectivă", a precizat Meleşcanu.

El a făcut o comparaţie cu situaţia în care preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat, caz în care nu-l poate desemna pe Emil Boc pentru a asigura interimatul, acesta fiind asigurat în mod automat de al doilea om în stat, respectiv preşedintele Senatului, indiferent cine ar fi acesta.

"Aşa cum preşedintele, dacă este suspendat, nu poate să-l desemneze pe domnul Boc să-i asigure interimatul, ci vine preşedintele Senatului, indiferent cine ar fi acesta, tot aşa, atunci când e vorba de sărbătoarea naţională, de primirea onorului Gărzii de Onoare, se prezintă întotdeauna demnitarului cu cel mai mare rang prezent la manifestare, indiferent cine este el", a spus Meleşcanu.

El a arătat că a avut şi situaţii în care s-a prezentat onorul preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru că care deţinea funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi era cel mai mare în rang prezent la manifestarea respectivă.

"După părerea mea, (prezentarea onorului pentru premierul Emil Boc, n.r.) a fost mai mult decât o eroare. A fost o prostie", a subliniat Meleşcanu.

Premierul Emil Boc a primit onorul miercuri, în debutul paradei de Ziua Naţională, şeful statului fiind plecat în Kazahstan la summitul OSCE. La paradă a fost prezent şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care, potrivit Constituţiei, este al doilea om în stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici