Nicuşor Dan, la 44 de ani de la marele cutremur: Între a consolida o clădire cu risc seismic şi a asfalta o stradă, aş prefera consolidarea

Între a consolida o clădire cu risc seismic în care pot muri 300-400 de persoane şi a asfalta o şosea care poate să mai aştepte un an sau doi sau trei, Nicuşor Dan spune că ar prefera ca PMB să aloce bani pentru a consolida clădirile cu risc seismic.

687 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan, la 44 de ani de la marele cutremur: Între a consolida o clădire cu risc seismic şi a asfalta o stradă, aş prefera consolidarea

„E nevoie de trei lucruri. Unu - o cunoaştere exactă a situaţiei – pentru asta, este nevoie de expertiză mult mai mult decât s-a făcut până acum. Doi - să reclădim încrederea şi să ajungem să dăm acele exemple pentru locuitorii din clădiri cu risc seismic, că se poate ca clădirile lor să ne ţinem de cuvânt şi că pur şi simplu să le spunem de la început cât va costa şi cât va dura şi noi să ne ţinem de cuvânt. Trei - e nevoie de bani. Şi aici e o discuţie sensibilă. Bineînţeles că suntem o societate care are multe restanţe de toate felurile, însă între a consolida o clădire cu risc seismic în care pot să moară 300-400 de persoane şi a asfalta o şosea care poate să mai aştepte un an sau doi sau trei eu prefer să alocăm bani pentru a consolida clădirile cu risc seismic”, a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Academia Română.

Nicuşor Dan menţionează că unul din lucrurile pe care şi le-a propus anul acesta este să expertize clădiri cu risc seismic care însumează 500.000 de metri pătraţi.

El precizează că Bucureştiul este capitala cea mai afectată de risc seismic din Uniunea Europeană şi primele 10 oraşe din lume.

„Parte din problemă este că noi nu am conştientizat această problemă ani de zile. A fost un impuls în anii 1998-2000 şi după care din nou problema asta a căzut în plan secundar. Această problemă este o prioritate pentru administraţia pe care o conduc, am făcut nişte schimbări la conducerea Administraţiei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Am descoperit cu ocazia asta şi problemele de acolo, pentru că vorbim de încredere, nu e posibil să avem convenţii semnate cu asociaţii de proprietari din anul 2005, 2006, 2007 şi care să nu fi ajuns la un rezultat. (...) Este parte din problemă şi faptul că noi am început în acei ani, 1998, 1999, 2000, procesul de evaluare, dar nu l-am terminat. Deci este o diferenţă între numerele pe care le-aţi auzit – a vorbit domnul ministru de 18.000 – şi e o diferenţă între 18.000 şi 1.000 – numărul aproximativ de clădiri care sunt înregistrate în momentul ăsta în categoria 1, 2, 3, 4 de risc seismic”, adaugă primarul general.

El acuză fosta administraţiie că a înşelat încrederea bucureştenilor.

„Bineînţeles că oamenii care locuiesc în clădiri cu risc seismic se informează din piaţă, de la unii, de la alţii, şi când află că alţi oameni care sunt în situaţia lor nu au reuşit de 15 ani să-şi rezolve problemele, nu o să mai aibă încredere în tine când o să-i spui: <Uite, îţi consolidez şi într-un an şi jumătate eşti înapoi>. Pur şi simplu trebuie să reclădim această încredere. Parte din lipsa de încredere vine din faptul că s-a lucrat pe această companie municipală exclusiv şi că multe din firmele de construcţii româneşti din Bucureşti care erau capabile să facă aceste lucrări pur şi simplu au fost scoase de pe piaţă. Şi am decis ca să lucrăm transparent cu firmele de pe piaţă”, conchide Nicuşor Dan.

Astăzi, 4 martie, se împlinesc 44 de ani de la marele cutremur care a afectat puternic Capitala şi oraşul Zimnicea. 

În urma cutremurului din 4 martie 1977, care a avut o magnitudine de 7,3, s-au prăbuşit peste 30.000 de locuinţe din întreaga ţară. Peste 1.500 de persoane au murit şi alte 11.000 de au fost rănite.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici