VIDEO | Raportul privind violenţele din 10 august 2018 a fost declasificat de MAI şi trimis la DIICOT / Procurorii vor decide însă ce fac cu datele

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat joi că a fost declasificat raportul privind protestul din 10 august 2018 şi a fost transmis către DIICOT, unde este deschis un dosar penal.

3772 afișări

„Azi dimineaţă am primit ultimul aviz de la instituţiile solicitate. Azi a sosit ultimul aviz, comisia a decis declasificarea raportului. Aşadar, în această zi, raportul este declasificat. Informarea cu privire la evenimentele din 10 august este declasificat”, a declarat ministrul de Interne.

Marcel Vela a anunţat că documentul declasificat a fost trimis procurorilor.

„Am înaintat raportul declasificat către DIICOT, unde, după cum bine ştiţi, există un dosar penal. DIICOT a comunicat ca ia act de acest raport declasificat, un raport care poate fi folosit în ancheta penală. Datele din raport sunt la dispoziţia DIICOT-ului”, a mai explicat Vela.

Procurorii vor folosi informaţiile din raport, iar când ancheta va fi încheiată, acesta va fi public.

Ministrul a explicat paşii desecretizării raportului: „Ministrul dă ordin, constituie comisie care analizează oportunitatea. Analizând oportunitatea, profesioniştii din Minister s-au exprimat: poate fi desecretizat. Pasul 2: am cerut de la instituţii să ne dea acceptul şi le mulţumesc. Şi cei de la SRI, SIE, Jandarmerie au fost de acord. Nu ştiu de ce Carmen Dan nu l-a desecretizat, vă rog să o intrebaţi”.

„Jandarmeria Bucureşti a fost de acord. Nu pot da detalii din raport pentru că e la DIICOT şi e proces penal”, a mai spus ministrul.

Taguri:
mai,
declaraţii,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici