Patriciu, despre acuzaţiile lui Voronin: Nu e adevărat, nu am avut niciun fel de relaţii cu Filat

Dinu Patriciu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că declaraţiile lui Vladimir Voronin privind returnarea banilor pe care i-ar fi împrumutat în campania electorală lui Vlad Filat sunt false, precizând că el nu a avut niciun fel de relaţie comercială sau financiară cu premierul moldovean.

Patriciu, despre acuzaţiile lui Voronin: Nu e adevărat, nu am avut niciun fel de relaţii cu Filat (Imagine: Ovidiu Andrei/Mediafax Foto)

Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Vladimir Voronin potrivit cărora s-ar fi întâlnit cu premieul moldovean Vlad Filat şi i-ar fi cerut banii pe care i-a împrumutat acestuia pentru campania electorală, Dinu Patriciu a susţinut că aceste declaraţii nu sunt adevărate "sub nicio formă".

"Nu e adevărat sub nicio formă. Sub nicio formă n-are nicio legătură cu realitatea", a susţinut Patriciu.

Întrebat dacă Voronin dezinformează, omul de afaceri a replicat: "Da, bineînţeles".

"Este o prostie. Eu nu am avut niciun fel de relaţie comercială sau financiară cu domnul Filat, vreodată, de niciun fel. L-am văzut o singură dată în viaţa mea", a spus omul de afaceri, precizând că nu există nicio susţinere financiară din partea sa către Vlad Filat pentru campania electorală a politicianului moldovean.

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat, joi, că omul de afaceri român Dinu Patriciu i-a cerut liderului PLDM, Vlad Filat, să-i dea înapoi banii pe care i-ar fi oferit în campania electorală, relatează ProTV Chişinău.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
PATRICIU VORONIN ,
FILAT voronin ,
filat patriciu
COMENTARII
  • Viorel 11 mar 2010

    Este strigator la ceruri.Un dobitoc spune niste prostii,iar celalti le comenteza saptamini in sir.
    Daca aceasta alianta pentru integrare europiana din Chisinau va da pielia popii,sa stiti ca vina o va purta-o masmedia,asa numita libera,care trimbiteaza ore in sir despre magariile care le spun voronin,rosca si alti dobitoci ca acestea,iar cei din AIE nu le ramine decit sa se apere,iar pentru aceasta masmedia le ofera citevai citevai minute.
    Domnule Patriciu scuipatil pe voronin .

  • IRQ 11 mar 2010

    Haide ma Patriciu ca nu-ti cere iti da inapoi.
    Poate nu direct lui Vlad Filat i-ai dat banii, Voronin se referea la beneficiarul indirect si incomod.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa