PDL cere USL să respecte prevederile legale pentru ca Traian Băsescu să-şi reia prerogativele

PDL cere USL să respecte prevederile legii pentru ca preşedintele Traian Băsescu să îşi reia prerogativele, a declarat, marţi, liderul PDL Vasile Blaga, arătând că orice contestaţie cu privire la referendum nu îşi are rostul.

1229 afișări
Imaginea articolului PDL cere USL să respecte prevederile legale pentru ca Traian Băsescu să-şi reia prerogativele

PDL cere USL să respecte prevederile legale pentru ca Traian Băsescu să-şi reia prerogativele (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

"Ne aşteptăm ca instituţiile statului să facă paşii următori stabiliţi de lege. Preşedintele este îndreptăţit să-şi reia prerogativele, cerem USL să respecte prevederile legii, aşa cum au fost ele stabilite de la început. Orice contestaţie cu privire la referendum nu-şi are rostul", a declarat Vasile Blaga după şedinţa BPN al PDL.

El a adăugat că înţelege disperarea unor lideri ai USL care au început să aibă probleme în propriile partide, dar aceştia trebuie "să pună capăt acestui spectacol trist".

Blaga a spus că unii lideri USL vor revenirea la forma iniţială a Legii referendumului, alţii vor o decizie pe baza neprezentării la vot, alţii vor schimbarea cifrelor în funcţie de numărul de votanţi, alţii pur şi simplu dau dispoziţie CC.

"Toate aceste încercări nu sunt decât pierdere de timp şi noi semnale de instabilitate transmise de USL mediilor economice internaţionale. Solicităm USL să renunţe la orice intimidare la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale. USL trebuie să treacă în sfârşit la guvernarea ţării", a adăugat Blaga.

El a mai spus că PDL este dispus la dialog şi consideră că prima condiţie este ca USL să renunţe la "încălcarea repetată a legii, să recunoască rezultatele referendumului şi să nu mai facă deosebire între cetăţenii români în funcţie de opţiunea lor la referendum".

Vasile Blaga a arătat că pasul următor după decizia Curţii referitoare la referendum este întrunirea Parlamentului şi că PDL poate să convoace Parlamentul în cazul în care USL nu face acest lucru.

"Am cerut celor doi lideri de grup să strângă semnături de la colegii parlamentari pentru a fi pregătiţi să convocăm noi Parlamentul. Sper să nu ajungem acolo, dar asta e procedura", a mai spus Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici