PNL şi-a retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură pe educaţie, care nu mai poate fi dezbătută

Parlamentarii liberali şi-au retras, luni, semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă după asumarea răspunderii pe Legea educaţiei, ei transmiţând documentele în acest sens Birourilor reunite, astfel că moţiunea nu mai are numărul de semnături necesare pentru a putea fi dezbătută.

26 afișări
Imaginea articolului PNL şi-a retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură pe educaţie, care nu mai poate fi dezbătută

PNL şi-a retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură pe educaţie, care nu mai poate fi dezbătută (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Din cele 137 de semnături pe moţiunea de cenzură, 73, ale parlamentarilor liberali, au fost retrase, Birourile Permanente ale celor două Camere luând act de solicitările individuale ale acestora.

În condiţiile în care pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare 119 de semnături, moţiunea de cenzură nu mai îndeplineşte condiţiile regulamentare pentru a putea fi citită în plenul Parlamentului.

Conducerea Parlamentului a luat act, luni, că moţiunea depusă de opoziţie "nu mai are susţinerea constituţională necesară", după ce parlamentarii PNL şi-au retras semnăturile de pe acest document, a anunţat chestorul Senatului Ioan Chelaru (PSD), după şedinţa Birourilor permanente reunite.

El a mai declarat că membrii conducerii Parlamentului au decis, ca urmare a Deciziei 1431 a Curţii Constituţionale, să restituie Guvernului proiectul de Lege privind educaţia naţională, "constatându-se că prin decizia instanţei constituţionale angajarea răspunderii de către Executiv este neconstituţională".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că social-democraţii din Birourile Permanente ale Parlamentului vor vota pentru oprirerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, dar că PSD nu îşi retrage semnăturile de pe moţiunea de cenzură.

Liderul PNL, Crin Antonescu, s-a declarat, luni, surprins de decizia PSD de a nu-şi retrage semnăturile de pe moţiunea de cenzură pe Legea educaţiei, el precizând că PNL îşi va retrage semnăturile pentru a nu legitima demersul neconstituţional al premierului Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici