Ponta: De azi, în mod oficial, România este în recesiune. Este 1 aprilie, aş fi preferat să fie o glumă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că, începând de duminică, România este, oficial, în recesiune, după două trimestre consecutive cu scădere economică, el apreciind că această realitate este influenţată şi de "inconsecvenţa şi lipsa de strategie economică" a Guvernului.

3011 afișări
Imaginea articolului Ponta: De azi, în mod oficial, România este în recesiune. Este 1 aprilie, aş fi preferat să fie o glumă

Ponta: De azi, în mod oficial, România este în recesiune. Este 1 aprilie, aş fi preferat să fie o glumă (Imagine: Shutterstock)

"Este 1 aprilie, aş fi preferat să fie o glumă. Dar nu este deloc o glumă, este o realitate tristă, care nu ne permite să facem foarte multe glume de 1 aprilie: de azi, în mod oficial, România este în recesiune. După două trimestre consecutive cu scădere economică, este o realitate", a spus Ponta.

El a apreciat că actuala putere va spune că "este tehnic în recesiune sau că este statistic în recesiune".

"De câte ori avem o creştere de 0,01 la sută, am ieşit din criză şi suntem pe drumul cel bun. Când suntem în recesiune, e doar o scădere statistică, sau tehnică, nu mai ştiu cum spun cei de la putere", a comentat el.

Liderul PSD a apreciat însă că este vorba despre "o realitate economică", influenţată şi de situaţia europeană grea, care era însă cunoscută "dinainte de a face aceste previziuni super-optimiste" dar şi de "inconsecvenţa şi lipsa de strategie economică a Guvernului PDL, condus până în februarie de Emil Boc şi, din februarie, de Mihai Răzvan Ungureanu".

Totodată, Ponta a spus că această situaţie este şi "un semnal uriaş de alarmă pentru ceea ce urmează".

"O ţară aflată din nou în recesiune după cele mai dure măsuri de austeritate luate la nivel european este o ţară neatractivă pentru investiţii străine, este o ţară dificil de controlat din punct de vedere bugetar şi este o ţară pe care USL va trebui s-o guverneze în cele mai grele condiţii în care o nouă putere a trebuit să preia puterea", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici