Ponta: Nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, cu atât mai puţin cu Boc lângă el
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că, deşi cel mai bine ar fi să se organizeze alegeri anticipate, nu crede că Traian Băsescu are "curajul să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu atât mai puţin acum, cu Boc lângă el".
Ponta: Nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, cu atât mai puţin cu Boc lângă el (Imagine: Mediafax Foto)
Şeful social-democraţilor i-a dat dreptate liderului PNL, Crin Antonescu, care a declarat recent că o majoritate sănătoasă nu poate fi dată decât prin alegeri anticipate.
Ponta a declarat că, în acest moment, cea mai bună soluţie ar fi tocmai organizarea de anticipate, însă personal se îndoieşte că acest lucru s-ar putea întâmpla.
Victor Ponta a spus că nu crede că Traian Băsescu, cel care în trecut vehicula deseori sintagma "intoarcerea la popor", mai are acelaşi curaj şi acum.
"Antonescu are dreptate. Majoritatea actuală e una conjuncturală, cu oameni plecaţi din PSD din PNL şi cu UDMR care în campanie a fost cu noi, iar acum e la putere. Nu cred că vor fi anticipate, nu cred că Băsescu, PDL şi independenţii îşi pot permite aşa ceva şi din interesele lor de partid nu vor accepta să fie alegeri anticipate, dar soluţia corectă pe care o utiliza Băsescu este întoarcerea la popor. Acum însă Băsescu s-a întors cu totul faţă de popor, s-a întors împotriva poporului, nu la popor. Populaţia trebuie să reacţioneze la vot, nu o să avem vot prea curând, că nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu Boc lângă el, cu atât mai puţin", a mai declarat Victor Ponta.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





Pe toti politicienii ai doare-n dos de popor, daca le pasa de popor celor din PSD si PNL solutia sa scapam de gasca portocalie ar fi demisia in bloc a parlamentarilor opozitiei si alegeri anticipate!
Fraere du-te pupa-i picioarele la chioru de Basescu lige-l in ciocan daca tu o duci bine mizerie ce esti!Si sa moara * de gunoi!
Sa nu fim naivi. Odata obtinut si cel de-al doilea mandat, pe Basescu il lasa totul rece. A afirmat de altfel public, ca din punt de vedere politic el nu mai are nici un interes. Oricum interesul national i-a fost strain dintotdeauna.