Preda: Desemnarea lui Prigoană jr drept candidat, semnul unei tendinţe de oligarhizare a PDL
Desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parlamentare parţiale este "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PDL", consideră eurodeputatul Cristian Preda, care îi transmite totodată lui Emil Boc că poate îmbrăţişa orice opinii, dar e bine să vadă şi consecinţele lor.
"Candidatul Prigoană Honorius e bun, zice premierul Boc pe 4 ianuarie, deoarece are experiență în afaceri. Eu şi amicul Voinescu nu suntem buni, zice tot premierul Boc a doua zi, pe 5 ianuarie, deoarece nu avem experiență în partid. Sunt puțin mirat. Eu îl respectam pe domnul Boc tocmai pentru că nu provine din lumea afacerilor întrepătrunse cu politica. Iar acum aflu de la domnia sa că, de fapt, respectă doar lumea afacerilor şi crede că, dacă n-ai această "origine sănătoasă", nu… ai experiență. Tare m-aş bucura să clarificăm cestiunea!", scrie Preda, miercuri, pe blogul personal.
Europarlamentarul democrat-liberal adaugă că Emil Boc nu le oferă lui şi lui Sever Voinescu "foarte multe speranţe", menţionând că premierul foloseşte, în replica dată marţi, "o inedită (ne)concordanță a timpurilor: «dacă vor participa la întâlnirile de partid care au avut loc se vor lămuri»".
"Mai e ceva. Domnul premier poate îmbrăţişa orice opinii. Dar e bine să vadă şi consecinţele lor", consideră Preda.
Europarlamentarul precizează că, în ceea ce îl priveşte, crede că fenomenul de oligarhizare a partidelor şi, prin ele, a vieţii publice trebuie stopat.
"Preşedintele Băsescu a asumat această credinţă cu forţă şi
PDL a subscris discursului anti-oligarhi. A
făcut-o şi domnul Boc.
Numai că PDL în general şi domnul Boc în particular au o problemă
dacă văd oligarhia doar în curtea adversarilor. Desemnarea
lui Prigoană jr drept candidat este semnul unei tendinţe
clare de oligarhizare a PDL. Iar dacă e cineva
care crede că oligarhii noştri sunt mai buni decât oligarhii lor,
acela se înşeală", continuă Preda.
În opinia sa, a avea experienţă nu poate însemna a ignora adevărurile care sar în ochi.
"Sau, mă rog, eu nu vreau să am o asemenea experienţă…", conchide el.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, referitor la criticile formulate de Cristian Preda şi Sever Voinescu, că cei doi au mai puţină experienţă în partid, astfel că, dacă vor participa la dezbaterile interne, se vor lămuri.
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





Asa este ...toti cred ca acaesata candidatura nu isi avea locul intr/o tara cu adevarat democratica...dar la noi unde capitanul conduce dupa un sistem comunist si dictatorial, se poate...chiar nu ne sesizam ce tampenie facem ca le permitem...cum putem fi asa umili ..asa de tonti...cum suportam toti imbogatiii astia care fura prin contracte cu statul, si care isi fac copii deputati??? ce educatie are omul asta???nici una...
"PreÅŸedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marÅ£i, referitor la criticile formulate de Cristian Preda ÅŸi Sever Voinescu, că cei doi au mai puÅ£ină experienţă în partid, astfel că, dacă vor participa la dezbaterile interne, se vor lămuri. "
alte comentarii ar fi de prisos daca toata lumea din partid e de acord candidatura lui prigoana ar trebui acceptata unanim.
D-nul Preda ar trebuii sa se mai duca pe la intruniriile de partid poate mai afla cate ceva nou si interesant!