”În urma dezbaterilor din mass-media şi având în vedere interesul public cu privire la clarificarea unor aspecte extrem de importante, precum şi necesitatea funcţionării României ca stat democratic, suveran şi independent în care funcţionează separaţia puterilor în stat, vă solicit domnule ministru, cu celeritate, să îmi comunicaţi dacă în perioada 2012-2018 au mai fost transmise astfel de solicitări (documente prin care cereau situaţe şi stabilirea paşilor de urmat în cazuri de corupţie cunoscute – n.r.) Ministerului Justiţiei, direct ori în alt context”, se arată în scrisoarea Vioricăi Dăncilă adresată ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Premierul Dăncilă şi-a motivat gestul prin apariţia în presă a unui document oficial transmis de către Comisia Europeană Ministerului Justiţiei în 2012, în cuprinsul căruia se solicitau informaţii cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea următorilor paşi procedurali în cazurile de presupusă corupţie la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau pe Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu şi Tudor Chiuariu.
De altfel, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au avut luni o întâlnire, lucru confirmat de Tudorel Toader pentru MEDIAFAX: ”Da, m-am întâlnit cu dna premier. Am discutat chestiuni curente ţinând de programul de guvernare!”.
Citeşte şi: Guvernul cere lămuriri din partea Comisiei Europene despre posibile ingerinţe în Justiţie
Citeşte şi: Oprişan îl contrazice pe Dragnea: A mers la petrecerile SRI, că altfel mergea la puşcărie/ Dragnea: Eu nu am fost la ziua niciunui şef şi nici nu am tăiat vreun porc la SRI
Citeşte şi: Marian Oprişan, întrebat dacă în partid se tăcea de teama dosarelor: Da. Ponta a vrut să mă bage în puşcărie
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Susţin fără rezerve desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii
Citeşte şi: Dragnea: Nu am mers să vorbesc cu Kovesi despre flagrant. Ponta vorbeşte şi se ridică cortina
Citeşte şi: Oprişan vorbeşte despre „planul” lui Băsescu şi Ponta: Slavă Domnului, a ieşit altcineva preşedinte, iar Miron Mitrea confirmă / Vicepreşedintele PSD: Ponta a jucat un rol în construcţia statului paralel şi a legilor care au ajutat abuzurile