tudorel toader

UAIC ia măsuri în cazul fiului lui Tudorel Toader. Nici fostul ministru al Justiției nu va mai preda la licență și masterat în Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a decis că Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, nu va mai putea preda până la soluționarea dosarului penal în care este cercetat pentru viol și agresiune sexuală.

Fiul lui Tudorel Toader, acuzat de viol în două episoade la o săptămână distanță. Ce susțin procurorii

Procurorii îl acuză pe Alexandru Toader că ar fi constrâns o studentă să întrețină acte sexuale în două episoade din noiembrie 2025, desfășurate la biroul notarial și la facultate. Potrivit referatului de arestare, anchetatorii susțin că lectorul s-ar fi folosit de poziția sa didactică și de influența asupra situației universitare a tinerei.

Cum ar fi acționat Alexandru Toader cu studentele. Procurorii descriu un tipar repetat în propunerea de arestare

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, ar fi folosit situațiile universitare ale unor studente pentru a iniția apropieri personale și sexuale, potrivit referatului prin care procurorii au cerut arestarea sa preventivă. Anchetatorii descriu mesaje insistente, invitații la întâlniri private, solicitări de păstrare a secretului și discuții despre viața intimă în contexte legate de examene și promovare.

Fiul lui Tudorel Toader, reținut. Procurorii cer arestarea lui pentru viol și agresiune sexuală asupra unor studente

Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii au cerut vineri arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Tudorel Toader, despre contestația DIICOT în cazul lui Georgescu: „În câteva zile” ar putea fi luată o decizie

Tudorel Toader a explicat, marți, la Antena 3 CNN ce urmează în cazul lui Călin Georgescu, după decizia privind arestul la domiciliu. Fostul ministru estimează că o contestație ar putea fi soluționată în câteva zile.

Martor sau suspect? Tudorel Toader explică ce urmează pentru Ilie Bolojan după audierea de la DNA

Ilie Bolojan este audiat la DNA ca martor. Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader explică de ce depinde dacă rămâne martor sau devine suspect.

Tudorel Toader, despre arestarea lui Călin Georgescu: Este vorba de o nouă apreciere pe care au dat-o judecătorii

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, spune că arestarea preventivă a lui Călin Georgescu pentru 30 de zile este rezultatul unei evaluări diferite a probelor de către judecători.

Constituționaliștii explică pentru Mediafax desemnările de prim – ministru ale lui Nicușor Dan. Unde sunt problemele. Cât poate rămâne Ilie Bolojan premier

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, și Tudorel Toader, fostul judecător CCR, explică pentru Mediafax problemele de constituționalitate generate de desemnarea de către Președintele Nicușor Dan a doi candidați pentru funcția de premier: Eugen Tomac și Adrian Vestea.

Va fi suspendat Dacian Dragoș din compleul CCR? Ce se va întâmpla dacă judecătorii nu vor ajunge la un acord nici în ședința viitoare?

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a oferit, în direct la Antena 3 CNN o expertiză cu privire la suspendarea judecătorului CCR Dacian Dragoș. Acesta a explicat și ce se va întâmpla cu legea pensiilor speciale în cazul în care judecătorii nu vor ajunge la un nici în ședința din 11 februarie.

Tudorel Toader: Președintele a făcut o declarație politică fără nicio finalitate juridică

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader afirmă că declarațiile președintelui Nicușor Dan privind un referendum în rândul magistraților nu au nicio finalitate juridică, subliniind că șeful statului nu poate organiza un astfel de scrutin.

Fost ministru al Justiției despre Legea pensiilor magistraților: Eu cred că astăzi Curtea va adopta o decizie că va respinge obiecția

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, consideră că decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților ar putea fi luată miercuri, susținând că instanța va respinge sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fiul fostului ministru al Justiției, acuzat că a hărțuit sexual două studente, nu mai are voie să predea până la lămurirea cazului, anunță Facultatea de Drept Iași

Lectorul Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, este acuzat de hărțuire sexuală a două studente și a fost suspendat temporar din activitatea didactică la Facultatea de Drept din Iași.

Răspunsul lui Tudorel Toader, întrebat dacă declarația Oanei Gheorghiu e de natură penală

Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, consideră că declarația vicepremierului Oana Gheorghiu nu reprezintă o faptă penală, dar „ a pus gaz pe foc” și „a instigat”.

Tudorel Toader: Modificările propuse la legea pensiilor speciale nu schimbă fundamental datele

Fostul judecător al Curții Constituționale Tudorel Toader a declarat marți, la Digi24, că modificările propuse la legea pensiilor speciale ale magistraților - fie că este vorba de 70% sau 75% din venitul net - nu schimbă fundamental datele problemei.

Ce poate face Guvernul Bolojan după decizia CCR. Răspunsul dat de Tudorel Toader

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a declarat că Guvernul poate să reia proiectul de lege. Declarația a fost făcută după ce judecătorii Curții Constituționale au admis, luni, sesizarea de neconstituționalitate privind reforma pensiilor de serviciu.

Fost ministru al Justiției, despre decizia CCR: Dacă judecătorilor le era foarte clar că e admitere, că e respingere, o dădeau

„Dacă judecătorilor le era foarte clar că e admitere, că e respingere, o dădeau. Din punctul meu de vedere rămân deschise ambele variante”, spune Tudorel Toader după decizia CCR de miercuri.

Fost ministru al Justiției, despre pensiile magistraților: Cred că legea va trece de Curtea Constituțională

Tudorel Toader, fost judecător CCR și fost ministru al Justiției, crede că legea care vizează pensiile magistraților va trece de Curtea Constituțională.

Tudorel Toader, former Minister of Justice, on magistrates’ pensions: I believe it will pass the CCR

Former Justice Minister Tudorel Toader believes that the project targeting the reform of magistrates pensions will pass the Constitutional Court.

Tudorel Toader, former Minister of Justice, on magistrates’ pensions: I believe it will pass the CCR

Former Justice Minister Tudorel Toader believes that the project targeting the reform of magistrates pensions will pass the Constitutional Court.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, despre pensiile magistraților: Cred că va trece de CCR

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader crede că proiectul care vizează reforma pensiilor magistraților va trece de Curtea Constituțională.

Tudorel Toader, despre Dacian Cosmin Dragoș: Un specialist în domeniul dreptului

Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale, consideră că numirea lui Dacian Cosmin Dragoș la CCR este o alegere bună, apreciindu-l drept un specialist în drept administrativ și fiscal.

Toader, după decizia CCR: Nimic nu împiedică ANI să verifice declarațiile

ANI și procurorii pot continua verificarea averilor politicienilor, în ciuda deciziei CCR care elimină obligativitatea publicării bunurilor familiei în declarațiile de avere.

Fost judecător CCR, despre judecătorul Curții de Apel Ploiești: „Era un mare anonim și acum toată țara vorbește despre el”

Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a emis decizia de anulare a deciziei CCR de anulare a alegerilor „jubilează” în prezent, pentru că din „ilustru anonim, azi toată lumea vorbește despre el”, spune fostul judecător CCR, Tudorel Toader. El spune că decizia de Ploiești are „zero efecte”.

S-ar putea anula alegerile din nou? Ce spune fostul ministru al Justiției Tudorel Toader

Tudorel Toader consideră că nu există motive pentru anularea alegerilor prezidențiale din mai, în ciuda scandalului din USR, subliniind că schimbarea susținerii unui candidat este un drept democratic și că deciziile instanțelor trebuie respectate.

Tudorel Toader: BEC îi va admite candidatura lui Călin Georgescu. CCR se va pronunța pe contestații

Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, afirmă că Biroul Electoral Central îi va admite candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, pentru că acesta nu ar avea impedimente legale.

Ce şanse ar avea Călin Georgescu să candideze dacă Tudorel Toader ar mai fi judecător CCR

Dacă Tudorel Toader ar mai fi judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR) ar vota împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.

Toader: Preşedintele şi-a dat demisia dintr-o funcţie pe care oricum o ocupa fără drept

Preşedintele şi-a dat demisia, dar dintr-o funcţie pe care oricum o uzurpa, o ocupa fără drept de la momentul expirării mandatului, declară, luni seară, fostul judecător CCR, Tudorel Toader.

Tudorel Toader, întrebat cine va conduce România: Vom avea un preşedinte din Senat

Fostul ministru al Justiţiei şi judecător al Curtii Constituţionale, Tudorel Toader, a declarat vineri după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale că ţara va fi condusă, conform legii, de un preşedinte din Senat care va prelua interimatul funcţiei, după încheierea mandatului lui Iohannis.

Tudorel Toader: „Justiţia scârţâie şi acum, Justiţia este în derivă”

Avocatul Tudorel Toader şi rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, din poziţia de fost ministru al Justiţiei, fost membru al CSM şi fost judecător al Curţii Constituţionale, a comentat în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, prelungirea mandatului actualului preşedinte al CSM, în ciuda prevederilor Constituţiei:   „Permiteţi-mi să vă amintesc un alt moment în […]

OFF/ON THE RECORD, duminică seară, ora 20:00, pe Aleph News şi Mediafax.ro. Invitat: Tudorel Toader, avocat, fost ministru al Justiţiei

Alegerile pentru şefia CSM au arătat că şi „garanţii constituţionali” ai independenţei Justiţiei pot să nu respecte ce scrie în Constituţie. Despre deciziile luate şi ce se întâmplă cu adevărat în CSM, forul care ar trebui să vegheze la respectarea legii de către magistraţi, despre cazul Cristian Danileţ, despre cazul Robert Roşu şi cazul Călin […]

Tudorel Toader face dezvăluiri despre celebra sa scrisoare din FT: „Eu am aflat de scrisoare după ce a apărut. A costat 40.000 de euro”

Poate nu le vezi, dar subteranele politicii şi justiţiei sunt mai întunecate decât îţi par la prima vedere. Iată ce dezvăluiri face fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, în emisiunea OFF/OnThe Record, pe Aleph News.

VIDEO Tudorel Andrei, preşedintele INS, la Interviurile lui Cristoiu: ”Recensământul agricol, prima cercetare exhaustivă privind terenurile deţinute de străini în România”

Despre cum a reuşit să rămână în funcţie sub diverse guvernări Tudorel Andrei: Nu este atât de greu dacă îţi respecţi profesia. În plus, sunt două lucruri foarte importante în această argumentare. Primul este că INS face parte dintr-o familie europeană  a institutelor naţionale de statistică şi avem un regulament specific care reglementează faptul că […]

Tudorel Toader anunţă care sunt scenariile deschiderii anului universitar la UAIC Iaşi şi care este opţiunea lui

Te întrebi dacă te duci la ore sau dacă vei învăţa de acasă şi în anul ce urmează? Doar câteva universităţi din ţară au anunţat deja care sunt variantele pentru noul an. Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a publicat pe pagina sa de Facebook trei scenarii. Tudorel Toader invocă faptul că specialiştii susţin […]

Reacţia lui Tudorel Toader, după ce judecătorii CEDO au decis că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă

Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, a declarat jurnaliştilor BZI că el doar a propus demiterea lui Kovesi dar decizia a aparţinut preşedintelui. ”Pe firul acestui proces de demitere au fost trei factori care şi-au împlinit misiunea. Eu ca ministru am făcut raportul de evaluare şi am propus revocarea. După acest lucru, a fost sesizată […]

Ministerul Justiţiei propune eliminarea lui Tudorel Toader din funcţia de membru al Comisiei de la Veneţia

Ministerul Justiţiei vrea eliminarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneţia. Astfel, propunerea va merge la Guvern şi urmează să fie discutată în următoarea şedinţă de Executiv. Procedura spune că Guvernul trebuie să transmită către Comisia de la Veneţia propunerea de revocare din funcţie. Decizia vine după ce judecătorii de la Curtea Europeană a […]

Codruţ Olaru, procuror CSM şi fost şef DIICOT, nu şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Teza a fost coordonată de Tudorel Toader

Procurorul Codruţ Olaru, membru CSM şi fost şef al DIICOT nu a plagiat lucrarea de doctorat. Este concluzia specialiştilor de la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Decizia, emisă la începutul acestei luni este surprinzătoare în condiţiile în care, anul trecut, au fost voci care au cerut eliminarea din CSM a […]

Studenţii din căminele din Iaşi reclamă că sunt expuşi infectării cu COVID-19. Reacţia lui Tudorel Toader

Liga Studenţilor (LS IAŞI) a transmis, vineri, un comunicat în care atrage atenţia asupra pericolului epidemiologic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde, la solicitarea conducerii, studenţii rămaşi în cămine au fost mutaţi în camere de mai multe persoane, deşi unii se aflau în autoizolare. „În camerele de cămin în care au fost […]

Un student din Iaşi, candidat pentru poziţia de rector, acuză că a fost bruscat la ordinul lui Tudorel Toader

Un student din Iaşi care şi-a depus candidatura la funcţia de rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) Iaşi reclamă că a fost bruscat la ieşirea din instituţie, la ordinul lui Tudorel Toader. Candidatura sa nu a fost acceptată şi va face contestaţie. Tudorel Toader nu a dorit să comenteze.

VIDEO | Protest la UAIC Iaşi: Peste 1.000 de studenţi au semnat pentru demiterea lui Tudorel Toader

Un banner pe care au fost scrise aproape toate numele celor peste 1.000 de absolvenţi ce au semnat o scrisoare prin care i se cere demisia lui Tudorel Toader a fost afişat, joi dimineaţă, în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. „Împreună suntem o voce: studenţi şi absolvenţi UAIC. Demisia, Toader!” era scris joi […]

Liga Studenţilor din Iaşi se opune candidaturii lui Tudorel Toader pentru un alt mandat de rector

Liga Studenţilor din Iaşi se opune candidaturii lui Tudorel Toader pentru un an doilea mandat la conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Studenţii îl acuză că a adus prejudicii şcolii, are o „atitudine totalitară” şi „a creat o reţea de bully-ing academic”.