Preşedintele Camerei a convocat şedinţa Comisiei de Cod electoral pentru săptămâna viitoare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat marţi convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral pentru săptămâna viitoare, pe 14 ianuarie, pentru continuarea discuţiilor despre legile electorale, după ce co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, solicitase o şedinţă în 26 ianuarie.

279 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Camerei a convocat şedinţa Comisiei de Cod electoral pentru săptămâna viitoare

Preşedintele Camerei a convocat şedinţa Comisiei de Cod electoral pentru săptămâna viitoare (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Valeriu Zgonea, care are şi calitatea de preşedintele al Comisiei de Cod electoral, a anunţat faptul că a convocat acest for în şedinţă de lucru pentru 14 ianuarie, de la ora 10.00.

”Printre subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei se numără adoptarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei şi a principiilor care stau la baza eleborării cadrului legislativ în materia electorală. În acest context, membrii Comisiei parlamentare vor avea în vedere specificităţile cadrului juridic electoral existent la nivelul ţărilor membre ale UE şi SUA, cuprinse în studiile elaborate de departamentele de specialitate din Camera Deputaţilor, transmise membrilor Comisiei, în luna decembrie 2014”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

De asemenea, Zgonea face apel la reprezentanţii partidelor politice din Parlament să ”dea dovadă de maturitate politică pentru a putea adopta cât mai repede modificările legislative necesare în acest domeniu”.

Totodată, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a transmis printr-un comunicat de presă că imediat după solicitarea enunţată luni de Vasile Blaga preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a informat membrii Comisiei de Cod electoral cu privire la convocarea acestui for în 14 ianuarie.

”La doar câteva ore de la solicitarea noastră domnul deputat Valeriu Zgonea, în calitate de preşedinte al comisiei parlamentare, a transmis membrilor comisiei o decizie de convocare pentru data de 14 ianuarie. Salutăm faptul că domnul preşedinte Zgonea a dat curs solicitării noastre şi considerăm că, prin consensul forţelor politice parlamentare, dar şi prin intensificarea dialogului cu societatea civilă, se pot face progrese rapide pentru o legislaţie electorală modernă, democratică şi care să vină în întâmpinarea solicitărilor legitime ale cetăţenilor”, susţine Voicu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

El precizează că PNL doreşte ca noua legislaţie electorală să fie adoptată în prima jumătate a sesiunii parlamentare din această primăvară.

Liberalii au solicitat luni convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral înainte de debutul sesiunii parlamentare, a declarat co-preşedintele PNL Vasile Blaga, menţionând că PNL solicită schimbarea nu doar a legilor electorale, ci şi a celei privind partidele şi finanţarea acestora.

”Solicităm conducerilor Camerelor (Parlamentului, n.r.) ca acea Comisie care se ocupă de Codul electoral, condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor să se întrunească în 26 ianuarie pentru a începe discuţiile la noul cod electoral şi pentru a răspunde în acest fel aşteptărilor românilor aşa cum s-au exprimat ei prin vot în 16 noiembrie”, a spus liderul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici