Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat liderii partidelor politice parlamentare la consultări, săptămâna viitoare, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială.

1104 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare

Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor politice parlamentare vin la o săptămână după ce şeful statului a avut întâlniri cu miniştrii Gabriel Oprea, Mircea Duşă şi Bogdan Aurescu, pe domeniile care vizează activitatea preşedintelui, potrivit prevederilor constituţionale.

De asemenea, Iohannis a avut o discuţie, lunea trecută, şi cu premierul Victor Ponta, pe tema bugetului de stat pe 2015, pe care l-a şi promulgat, şi pe tema alocării suplimentare de 0,3% din PIB pentru Apărare, acest subiect urmând să se afle pe agenda discuţiilor la nivelul Uniunii Europene.

După întâlnire, premierul Ponta a scris pe Twitter, după discuţia avută la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, că a fost întâlnirea sa "săptămânală" cu şeful statului, pe subiecte obişnuite de colaborare instituţională şi urări de "La mulţi ani". "Am avut întâlnirea săptămânală cu preşedintele Iohannis - subiectele obişnuite de colaborare instituţională! Şi urări de La mulţi ani", a afirmat Ponta, pe Twitter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici