- Home
- Politic
- WASHINGTON, (13.09.2011, 14:33)
- Gabriel Pecheanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Washington. Ce întâlniri sunt programate
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi, la Washington, unde face o vizită de lucru, în timpul căreia va fi semnat, de către secretarul de Stat Hillary Clinton şi ministrul român de Externe Teodor Baconschi, acordul privind scutul american antirachetă.
1294 afișări
Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Şeful statului român va avea, în jurul orei 16.00 (ora României) o întrevedere, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.
Potrivit programului pus la dispoziţia jurnaliştilor, şeful statului nu are prevăzută o întrevedere cu preşedintele Barack Obama, dar nu este exclus ca cei doi şefi de stat să se întâlnească la Casa Albă.
Băsescu va asista ulterior, în jurul orei 19.15, la Departamentul de Stat al SUA, la semnarea, de către secretarul de Stat Hillary Clinton şi de către ministrul român al Afacerilor Externe Teodor Baconschi, a acordulul privind găzduiurea pe teritoriul României a componentelor terestre ale scutului american antirachetă. După semnarea documentului urmează să fie susţinute declaraţii de presă de către Hillary Clinton şi Teodor Baconschi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum s-au cunoscut Prințul și Prințesa de Wales? Kate Middleton s-a prefăcut că este iubita lui William înainte ca cei doi să formeze un cuplu
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
De asemenea, preşedintele Băsescu urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţi ai Congresului SUA, în jurul orei 20.45 (ora României).
Şeful statului român are programată apoi o întâlnire cu directorul CIA, David Petraeus, în jurul orei 21.00 (ora României).
Potrivit proiectului de program, la ora 00.10 (ora României), Traian Băsescu va depune o coroană de flori la Memorialul 11 Septembrie.
La ora 00.30 (ora României), şeful statului urmează să aibă o întâlnire cu secretarul Apărării, Leon Panetta.
Preşedintele Băsescu se va întâlni în cursul zilei de marţi şi cu membri ai comunităţii româneşti din SUA.
Şeful statului urmează să revină la Bucureşti în cursul zilei de miercuri.
Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi dimineaţă, în vizita de lucru în Statele Unite dedicată semnării unor acorduri bilaterale, şeful statului fiind însoţit de şeful SMG, de miniştrii Apărării şi de Externe, de directorii SIE şi SRI şi de ambasadorul american la Bucureşti.
Din delegaţia română fac parte, alături de preşedinte, şeful SMG, generalul-maior Ştefan Dănilă, ministrul de Externe, Teodor Baconschi şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Este prezent şi consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu este însoţit de directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, de directorul SRI, George Maior, şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Administraţia prezidenţială a anunţat, sâmbătă, vizita de lucru a preşedintelui la Washington, menţionând că scopul deplasării este legat de "finalizarea unor acorduri bilaterale".
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Bărbații cărora le plac mașinile zgomotoase au o personalitate mai sadică
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
CANCAN.RO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe