Preşedinţie: Şeful statului a cerut Guvernului ca datoriile către agenţii economici să fie plătite

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut marţi, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, membrilor Executivului să plătească datoriile statului către agenţii economici, informează Preşedinţia.

22 afișări
Imaginea articolului Preşedinţie: Şeful statului a cerut Guvernului ca datoriile către agenţii economici să fie plătite

Preşedinţie: Şeful statului a cerut Guvernului ca datoriile către agenţii economici să fie plătite (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Şeful statului a precizat că urgentarea îndeplinirii obiectivelor asumate de Guvernul României în vederea consolidării fiscale şi a ieşirii din criză trebuie să rămână o prioritate. În acest context, s-a insistat asupra nevoii de a creşte investiţiile şi a spori gradul de absorbţie a fondurilor comunitare, inclusiv pe procedurile de achiziţii publice. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a subliniat necesitatea ca datoriile statului către agenţii economici să fie plătite", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi membrii Guvernului au vizat subiecte referitoare la măsuri de reformă care nu mai suportă amânare: reducerea cheltuielilor publice, atât ca efect al reformei în administraţia publică la nivel central şi local, cât şi al unei mai bune ţintiri a beneficiarilor sistemului de protecţie socială; procesul de descentralizare; legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

"În cadrul întâlnirii, preşedintele României i-a asigurat pe membrii Guvernului că va fi un partener al Executivului în procesul de îndeplinire a acestor politici publice", se mai arată în document.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la consultările cu Guvernul de la Palatul Cotroceni, că toţi au vorbit în campania electorală despre descentralizare, inclusiv el, dar că aceasta "nu apare în mod real şi accelerat".

Băsescu a menţionat că măsurile asumate de Guvern sunt dificile, curajoase, dar şi absolut necesare, ele vizând reducerea cheltuielilor bugetare şi stabilirea unui nivel rezonabil de echitate între diferite categorii din societate.

Preşedintele şi premierul au avut, la Palatul Cotroceni, o discuţie de aproximativ 15 minute înainte de întâlnirea dintre şeful statului şi membrii Guvernului, interval în care miniştrii aflaţi în sală au aşteptat începerea reuniunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici