PROIECT: Secretarii de stat şi cei asimilaţi, patru deplasări pe lună decontate în loc de una. "Aceştia fac un efort financiar major, raportat la nivelul indemnizaţiilor"

Persoanele care ocupă funcţiile de secretar de stat şi asimilaţii acestora ar putea beneficia de decontarea a patru deplasări dus-întors între Bucureşti şi localitatea de domiciliu, nu de una, cum se întâmplă în prezent, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Senat.

PROIECT: Secretarii de stat şi cei asimilaţi, patru deplasări pe lună decontate în loc de una. "Aceştia fac un efort financiar major, raportat la nivelul indemnizaţiilor" (Imagine: Shutterstock)

"Persoanele care ocupă funcţii de demnitare publică numite sau asimilate funcţiilor de demnitate publică, altele decât miniştrii, secretarii se stat şi asimilaţii acestora, precum şi înalţii funcţionari publici beneficiază lunar de o deplasare dus-întors între municipiul Bucureşti şi localitatea unde îşi au domiciliul, cu orice mijloc de transport, al cărei cheltuieli se decontează în condiţiile legii", potrivit iniţiativei legislative.

Această propunere îşi propune să corecteze versiunea actuală a articolului 14(7) din legea 204/2013 potrivit căreia ''persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, altele decât miniştrii şi asimilaţii acestora, precum şi înalţii funcţionari publici beneficiază lunar de o deplasare dus-întors între municipiul Bucureşti şi localitatea în care îşi au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale cărei cheltuieli se decontează în condiţiile legii''.

Iniţiatorii consideră că prin actuala prevedere ''persoanele care deţin funcţiile de secretar de stat şi asimilaţii acestora au pierdut drepturile dobândite prin HG nr. 69/2005, respectiv decontarea a 4 drumuri, urmând să fie decontat un singur drum pe lună''.

Potrivit parlamentarilor, este necesară modificarea legislativă pentru că actuala reglementare "îngreunează funcţionarea unor instituţii ale statului", care nu îşi pot desfăşura activitatea "în condiţii optime" din lipsă de cvorum.

Persoanele care vor fi afectate de acest proiect de lege sunt nevoite, în momentul de faţă, să suporte cheltuielile de deplasare, iar "acesta este un efort financiar major, raportat la nivelul indemnizaţiilor", potrivit expunerii de motive.

Proiectul de lege este iniţiat de senatorii Petru Ehegartner (independent), Doina-Elena Federovici (PSD); Klárik László-Attila (UDMR), László Attila (UDMR), Dorin Păran (PNL), Pataki Csaba (UDMR) şi deputaţii Romeo-Florin Nicoară (PNL), Ovidiu Ioan Silaghi (independent).

Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor fiind for decizional, proiectul fiind în procedură de urgenţă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
SENAT ,
PROIECT DE LEGE ,
deplasari ,
decontare ,
indemnizatii ,
proiect
COMENTARII
  • milica 24 mar 2016

    Nesimtirea atinge culmea nesimtirii.Daca sunt arat de saraci si n-au bani sa-si achite plimbarile dute vino ca sa fie drumuk plin cu ...sa lase locul celor care se multumesc si cu mai putin ,ptr.ca nu dau pedinafara de priceputi. La alegerile ce urmeaza din capul locului sa ne informeze de cate pretentii…

  • vasilică cel mai mic 24 mar 2016

    Dar nu mai bine sa fie numiti dintre bucureșteni, ca si asa prea multe cheltuieli cu.....fripturistii astia tehnocrati ......buni de nimic!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • laurentiu 24 mar 2016

    Acum inteleg de unde vine expresia "FRIPTURISTI': Primesc servicii in capitala, fara concurs, fara scoala, fara griji, dar platiti. Odata pe saptamana tre sa manance o friptura acasa, nu acolo unde ar trebui sa lucreze. Bani de deplasari, bani de chirii, bani, bani, bani....de la noi, pentru ei.…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
VESTE INCREDIBILĂ pentru Giovani Becali. Avocatul său a făcut ANUNŢUL: ''Este EXTREM de...''