Turcan: România pare să fie dominată de suspendaci; opoziţia seamănă cu alcoolicii anonimi

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, duminică, la Colegiul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, că "România pare să fie dominată de suspendaci, nişte oameni trişti ce vor să îl suspende pe Traian Băsescu", iar "şedinţele suspendacilor seamănă cu cele ale alcoolicilor anonimi".

39 afișări
Imaginea articolului Turcan: România pare să fie dominată de suspendaci; opoziţia seamănă cu alcoolicii anonimi

Raluca Turcan: România pare să fie dominată de suspendaci; opoziţia seamănă cu alcoolicii anonimi (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Raluca Turcan a declarat, la şedinţa Colegiului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, la care va fi aleasă conducerea PDL Suceava, că Gheorghe Flutur a reuşit "să lepede Suceava de roşu".

"Flutur a reuşit să lepede Suceava de roşu. Îmi amintesc dominaţia roşie de aici. România, în momentul de faţă, pare să fie dominată de o mare problemă şi problema asta se numeşte apariţia suspendacilor. Ce sunt suspendacii? Sunt nişte oameni trişti care nu se mai pot bucura de viaţă şi care toată ziua se gândesc cum să-l suspende pe preşedintele României. Problemele acestor suspendaci sunt agravate de privitul la televizor", a declarat Turcan.

Ea a susţinut că şedinţele suspendacilor seamănă cu cele ale alcoolicilor anonimi: "Şedinţele acestor suspendaci seamănă cu şedinţele alcoolicilor anonimi. Adică vine domnul Victor Ponta şi spune: «eu sunt Victor Ponta şi sunt suspendac». «Bună, Victor. Eu sunt Crin şi sunt şi eu suspendac». De acolo mai apare şi Mirciulică şi spune: «eu sunt Mirciulică şi sunt şi eu suspendac, decât că am pierdut alegerile». De trei ani nu au mai suspendat pe nimeni".

Turcan i s-a adresat apoi premierului Emil Boc, prezent şi el la şedinţa PDL Suceava, spunându-i: "Mă gândeam, domnule prim-ministru, poate că ar trebui să gândim un program guvernamental pentru aceşti suspendaci, cum ar fi «adoptă un suspendac»".

Raluca Turcan a susţinut, în continuare, că "suspendacii trebuie să vadă că problemele românilor sunt altele decât orgoliile lor rănite", ea afirmând că Victor Ponta "îşi conduce partidul în proiecte ancorate în trecut" şi "flutură simboluri comuniste".

Liderul PDL, Emil Boc, miniştrii Elena Udrea, Daniel Funeriu, Gheorghe Ialomiţianu, Valerian Vreme, Anca Boagiu au participat, duminică, la şedinţa Colegiului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, la care va fi aleasă conducerea organizaţiei, singurul candidat la funcţia de preşedinte al filialei fiind Gheorghe Flutur.

La această şedinţă de alegeri sunt prezenţi aproximativ o mie de delegaţi din organizaţiile din judeţ, membri ai conducerii centrale şi liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei.

Pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei sucevene s-a înscris doar Gheorghe Flutur, care este şi vicepreşedinte la nivel central al PDL, iar pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte şi-au înscris candidaturile senatorul Orest Onofrei, secretar al Senatului, şi Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor, ei deţinând şi în prezent aceste funcţii.

Deputatul Ioan Bălan candidează pentru un nou mandat de secretar general al PDL Suceava, în timp ce consilierii locali Cristian Creţu şi Neculai Barbă candidează pentru funcţiile de secretar general adjunct.

Pentru cele zece funcţii de vicepreşedinte al organizaţiei s-au înscris 11 persoane, printre care primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, directorul general al RNP Romsilva, Valerian Solovăstru, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, vicepreşedinţii CJ Suceava Vasile Ilie şi Daniel Cadariu, şeful ISJ Suceava, Petru Carcalete, sau primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan.

Gheorghe Flutur este preşedinte al PDL Suceava după fuziunea dintre PD şi PLD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici