România s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU privind statutul Palestinei

Ministerul Afacerilor Externe precizează că România s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU privind proiectul de rezoluţie referitor la "Statutul Palestinei în Organizaţia Naţiunilor Unite".

681 afișări
Imaginea articolului România s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU privind statutul Palestinei

România s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU privind statutul Palestinei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"România a votat abţinere la proiectul de rezoluţie propus şi a prezentat în cadrul unei intervenţii în sesiunea Adunării Generale argumentele pentru aceasta poziţie. Totodată, s-a asociat declaraţiei prezentate de Uniunea Europeană privind contextul dezbaterii rezoluţiei", se arată într-un comunicat MAE remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Conform sursei citate, în intervenţie, România a subliniat că această decizie are la bază poziţia de principiu pe care o promovează consecvent, bazată pe dialog şi negocieri directe între părţi, în cadrul formatelor de reglementare recunoscute la nivel internaţional şi al acordurilor existente.

"În baza aceleiaşi concepţii, România nu favorizează iniţiativele unilaterale, indiferent care ar fi partea iniţiatoare, întrucât acestea pot avea efecte contrare reluării negocierilor din procesul de pace", precizează MAE.

MAE român consideră că rezoluţia adoptată nu facilitează recunoaşterea Palestinei ca stat şi nici accederea sa la organizaţii internaţionale sau tratate.

"Deşi recunoaşte aceste deziderate ca fiind obiective legitime ale poporului palestinian, România crede cu tărie că singura cale de a materializa viziunea soluţiei celor două state este reluarea negocierilor directe între israelieni şi palestinieni. Solicităm celor două părţi să se angajeze în acest proces fără precondiţii. România va sprijini orice iniţiativă care va servi acestui scop", se mai arată în comunicat.

România împărtăşeşte evaluarea conform căreia unica soluţie viabilă pentru acest conflict rămâne cea promovată de Foaia de Parcurs a Cvartetului, care susţine existenţa a două state, Israel şi Palestina, care să trăiască alături în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere recunoscute la nivel internaţional, menţionează MAE.

Palestina a devenit joi stat observator la Organizaţia Naţiunilor Unite, în urma unui vot istoric al Adunării Generale, în pofida opoziţiei Statelor Unite şi Israelului, relatează AFP.

Rezoluţia care transformă "entitatea" palestiniană într-un "stat observator nemembru" a fost adoptată cu o majoritate confortabilă, dar nu zdrobitoare, de 138 de voturi pentru, nouă împotrivă şi 41 de abţineri.

Acest nou statut internaţional, care le oferă palestinienilor acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale, constituie o victorie diplomatică majoră. Însă el expune Autoritatea Palestiniană (AP) unor represalii financiare americane şi israeliene.

Înainte de vot, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat că Adunarea Generală urma să semneze "actul de naştere" al statului Palestina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici