Stănişoară: Grupul de Iniţiativă va fi un câştig pentru liberalismul autentic din România

Deputatul liberal Mihai Stănişoară se alătură Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu, afirmând că mişcarea este "un câştig pentru liberalismul autentic" şi că se vor mai alătura parlamentari, aleşi locali şi reprezentanţi ai societăţii civile.

229 afișări
Imaginea articolului Stănişoară: Grupul de Iniţiativă va fi un câştig pentru liberalismul autentic din România

Deputatul liberal Mihai Stănişoară (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Contactat joi de corespondentul MEDIAFAX, Mihai Stănişoară a declarat că a decis să adere la Grupul de Initiaţivă pentru Păstrarea Indentităţii Liberale pentru "a susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în Romania", aşa cum a făcut când a decis să intre în Partidul Naţional Liberal, la începutul anului 2013.

"Apreciez că este un semn de seriozitate politică existenţa Grupului de Iniţiativă pentru Păstrarea Indentităţii Liberale. Sunt un om responsabil şi serios şi vă spun foarte clar şi deschis că acest Grup de Iniţiativă va fi un câştig pentru liberalismul autentic din România", a spus Stănişoară. Totodată, el a arătat că numărul parlamentarilor PNL care vor adera la Grupul de Initiaţivă pentru Păstrarea Indentităţii Liberal ar putea depăşi 25, urmând să se alăture şi aleşi locali liberali, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Deputatul de Mehedinţi a transmis şi un mesaj ferm liberalilor care nu sunt decişi să îl urmeze pe Călin Popescu Tăriceanu în Grupul de Initiaţivă pentru Păstrarea Indentităţii Liberal, considerând că principalul scop al mişcării este acela de a câştiga încrederea electoratului de dreapta. "Le spun clar şi răspicat colegilor mei: nu aşa ne vom recâştiga poziţia pe care o merităm în societatea românească. Le spun amical şi sincer celor care vor să conducă mişcarea liberală din România: trebuie să dovediţi că sunteţi liberali autentici, şi aceasta nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte. Fiecare cetăţean cu simpatii de dreapta din această ţară, pentru a ne acorda votul său, trebuie să primească de la noi un mesaj clar despre cum îi vom sprijini pe cei care aduc valoare adaugată acestei ţări, despre cum vom stimula initiaţiva individuală, despre cum îi vom ajuta pe salariaţi şi pe antreprenori deopotrivă să câştige mai mulţi bani pentru a relansa consumul, despre cum vom dezvolta agricultura de care depinde aproape jumătate din locuitorii acestei ţări, despre cum vom ocroti societatea civilă şi drepturile omului. Despre toate acestea, da, trebuie să vorbim dragi colegi liberali", a mai spus Stănişoară.

Alături de Mihai Stănişoară, Grupului de Initiaţivă pentru Păstrarea Indentităţii Liberale i se alătură şi deputatul mehedinţean Viorel Palaşcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici