Studenții au protestat, cerând responsabilitate, despăgubiri pentru familiile victimelor și oprirea zborurilor de antrenament, relatează Associated Press.
Aceștia au cerut publicarea identității morților și a răniților, dar și oprirea utilizării aeronavelor de antrenament „învechite și nesigure”.
Agitația generată de accidentul aviatic de luni, a oprit traficul rutier în anumite zone din Dhaka, un oraș care încă își revine din urma revoltei de anul trecut a studenților, care a dus la demiterea fostului prim-ministru Sheikh Hasina. Atunci, studenții au intrat în parlamentul din Bangladesh și au fost dispersați cu gaze lacrimogene și grenade cu fum.
Bilanțul morților din urma accidentului aviatic a ajuns la 31 de persoane, printre care 25 de elevi, dar și o profesoară care a murit din cauza arsurilor suferite în timp ce încerca să-i ajute pe elevi să scape din școală, dar și pilotul avionului militar.
În urma accidentului, 171 de oameni au fost salvați, cei mai mulți dintre ei fiind elevi. Mulți dintre aceștia s-au ales cu arsuri.
Armata a demarat o investigație internă cu privire prăbușirea avionului militar în Dhaka. Autoritatea aviației civile nu a fost implicată în mod direct în anchetă.
În Bangladesh, marți a fost declarată zi de doliu național.