Tăriceanu: România continuă să se afunde într-o criză economică cum nu s-a mai văzut

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Băsescu şi premierul Boc se văd ca "un fel de neprihăniţi sosiţi pe scena politică românească, care îşi permit să acuze pe alţii", măsurile anunţate fiind incorecte din punct de vedere economic, social şi moral

19 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: România continuă să se afunde într-o criză economică cum nu s-a mai văzut

Tăriceanu: România continuă să se afunde într-o criză economică cum nu s-a mai văzut (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Sunt măsuri incorecte atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere moral şi social. Economic, pentru că Guvernul ar fi trebuit de peste un an şi patru luni să încerce să adopte măsuri pentru limitarea efectelor crizei printr-o serie de pârghii pe care le are la dispoziţie pentru repornirea economiei. Alegerea făcută de preşedinte şi de actualul Executiv a fost una de aşteptare în aşa fel încât să se producă efectul de antrenare al economiilor occidentale, ceea ce este inacceptabil", a spus Tăriceanu.

El a precizat că toate ţările din UE au adoptat propriile pachete de măsuri pentru limitarea efectelor crizei şi repornirea economiei.

"Spuneam că e o măsură incorectă din punct de vedere moral şi social pentru că, în toată această perioadă de un an şi patru luni, clientela politică a PDL a trăit bine-merci din contracte grase, din posturi oferite în administraţie, lucru care se vede din faptul că numărul de bugetari a crescut. E incorect moral pentru că dacă pe de-o parte clientela politică a dus-o bine, şi mai bine decât în trecut, acum factura crizei trebuie să o plătească toţi cetăţenii României, pentru că toată lumea va fi lovită de aceste măsuri, nu numai cei care lucrează în sectorul bugetar. Scăderea salariilor cu 25% mi se pare o măsură injustă, de o gravitate fără precedent", a spus fostul premier.

Liberalul s-a declarat surprins de faptul că "preşedintele a prezentat aceste măsuri în locul Guvernului". El a criticat şi "nonşalanţa" cu care şeful statului a prezentat măsurile drastice pentru reducerea cheltuielilor, "încercând să arunce vina în altă parte, la guvernele trecute care au mărit salariile în perioada 2005-2008".

"Sigur că salariile au fost mărite pentru că economia a permis acest lucru. Îmi permit să întreb retoric ce s-ar fi întâmplat dacă la finele anului 2008 aş fi dat curs solicitării preşedintelui Băsescu şi a PDL de a majora salariile profesorilor cu 50%, pe care ulterior a trebuit să o anulez printr-o OUG, dar care a rămas o promisiune de campanie a lui Băsescu şi a domnului Boc. Domniile lor acuză perioada când PNL a fost la guvernare pentru că a majorat salariile, dar iresponsabilitatea unor declaraţii şi unor solicitări de genul celor privind creşterea salariilor profesorilor unde sunt? Am impresia că au uitat de ele. Ei se văd ca un fel de neprihăniţi sosiţi pe scena politică românească, care îşi permit să acuze pe alţii, dar aceste acuzaţii nu ţin", a spus Tăriceanu.

El a adăugat că problema ar trebui discutată astăzi strict de la ceea ce se întâmplă din 2009 încoace, de când ţara este guvernată de Băsescu, Boc şi de PDL.

"Constatăm că, în timp ce celelalte ţări din UE şi din lume care au fost afectate de criză au găsit soluţii şi încep să vadă luminiţa de la capătul tunelului - ieşirea din criză -, România continuă din păcate să se afunde într-o criză economică cum nu s-a mai văzut, care este însoţită de aceste măsuri dramatice de reducere a veniturilor salariaţilor, de reducere a pensiilor şi a indemnizaţiilor de şomaj, măsuri care nu fac decât să dovedească încă o dată incapacitatea şi nepriceperea actualului Guvern de a se ocupa de problemele economice cu care România se confruntă", a menţionat Călin Popescu Tăriceanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici