The Economist despre situaţia din România: Problemele importante trec în plan secund din cauza disputelor politice

Disputele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de instabilitate politică, scrie The Economist.

980 afișări
Imaginea articolului The Economist despre situaţia din România: Problemele importante trec în plan secund din cauza disputelor politice

The Economist despre situaţia din România: Problemele importante trec în plan secund din cauza disputelor politice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"O nouă perioadă de instabilitate politică este ultimul lucru de care românii au nevoie acum. România a schimbat de două ori guvernul anul acesta. Mii de persoane ieşiseră pe străzi în ianuarie pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate şi a denunţa nivelul de trai", explică blogul revistei The Economist.

"Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se atacă reciproc fără reţineri. Totul a început în urmă cu o lună, când ambii lideri au anunţat intenţia de a participa la summitul Consiliului European", notează revista financiară într-un material intitulat "Victor Ponta, în război", reamintind că, ulterior, premierul român a continuat disputele, sugerând iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Băsescu.

"Lupta dintre principalii lideri politici ai României a monopolizat dezbaterea publică; probleme importante ale României la Consiliul European - precum accesul la fonduri structurale şi aderarea la Schengen - nu mai sunt subiecte de dezbatere publică. Chiar şi ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a fost incapabil să prezinte agenda oficială a ţării pentru summitul european. Întrebat de presa din România care este poziţia Bucureştiului la summitul de la Bruxelles, purtătorul său de cuvânt a declarat că domnul Marga nu a avut timp să «proceseze informaţiile»", explică The Economist.

"De ce este atât de important cine reprezintă România la Consiliul European? Din punctul de vedere al Bruxellesului, nu contează prea mult dacă este preşedintele sau primul-ministru, dat fiind că ţara nu are o mare influenţă asupra deciziilor Consiliului European", subliniază revista financiară.

Blogul The Economist reaminteşte că Victor Ponta a fost acuzat recent de revista Nature că a plagiat părţi ale tezei de doctorat, premierul român respingând acuzaţiile şi afirmând că în spatele scandalului este Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat The Economist, Ponta a recunoscut că România se confruntă în prezent cu o criză de credibilitate pe plan internaţional. Iar, conform The Economist, disputele la nivel înalt nu ajută în niciun fel la rezolvarea acestei situaţii. Ponta crede că disputele se vor încheia abia după scrutinul parlamentar din toamnă, când România ar putea schimba din nou guvernul.

"Între timp, cum afectează această criză România? Leul a scăzut aproape la un nivel-record în raport cu euro. Disputele politice pot influenţa şi şansele României de a deveni membră a Spaţiului Schengen anul acesta. Liderii politici de la Bucureşti par să fi uitat deja de ce mii de persoane au protestat în frig la începutul acestui an", încheie blogul The Economist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici