UDMR nu a acceptat proiectul PDL pentru reorganizarea administrativă

Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL.

3568 afișări
Imaginea articolului UDMR nu a acceptat proiectul PDL pentru reorganizarea administrativă

UDMR nu a acceptat proiectul PDL pentru reorganizarea administrativă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Liderii UDMR nu au acceptat proiectul PDL, spunând că nu au susţinere din teritoriu", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţie.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greşeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-şi asume răspunderea pe un astfel de act normativ.

Reprezentanţi ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moţiune de cenzură a opoziţiei.

Atât premierul Emil Boc, cât şi alţi lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu concluziile şedinţei de luni a coaliţiei. Conducerea PDL s-a reunit în şedinţa BPN la ora transmiterii acestei ştiri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât şi secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declaraţie presei.

Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean şi a aflat că "nu este vorba despre o poziţie a PDL", ci probabil de o propunere a lui Oltean.

"Noi n-am fost consultaţi, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL. Am aflat că nu este vorba de o poziţie a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliţie nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepţie. Există o intenţie, cu care suntem de acord, că actuala împărţire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă. Deocamdată, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite concepţii", a spus Marko Bela.

El a precizat că reprezentanţii UDMR susţin propunerea înfiinţării a 16 entităţi administrative, subliniind că în coaliţie nu este cristalizat la ora actuală "un proiect bine închegat şi corelat".

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a ţării porneşte de la comasarea judeţelor şi a precizat că forma finală a proiectului va fi decisă în coaliţie.

Ioan Oltean a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.

Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Oltean a mai anunţat că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici