Udrea: La Convenţia Naţională ne rugam să nu începem să plângem pe scenă. Băsescu nu va reveni în PDL

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea apreciază că momentul discursului lui Traian Băsescu la Convenţia Naţională a PDL din 14 mai a fost un moment emoţionant, precizând că liderii partidului aflaţi pe scenă se rugau să nu înceapă să plângă.

745 afișări
Imaginea articolului Udrea: La Convenţia Naţională ne rugam să nu începem să plângem pe scenă. Băsescu nu va reveni în PDL

Udrea: La Convenţia Naţională ne rugam să nu începem să plângem pe scenă. Băsescu nu va reveni în PDL (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Elena Udrea a apreciat, într-o emisiune la B1 TV, că reîntâlnirea cu Traian Băsescu a constituit un moment emoţionant pentru membrii PDL.

"A fost impresionant şi pentru cei care suntem aproape de partid şi cam ştim pulsul. Funcţia pe care o am îmi dă şansa de a fi permanent în mijlocul partidului şi cam ştiu pulsul partidului. Şi ştiam şi cu cât va câştiga premierul alegerile interne. Eu am spus de la început: cam pe aici va fi scorul, pentru că ştiam pulsul partidului", a spus Udrea.

Ea a menţionat că foarte mulţi spuneau că partidul s-a îndepărtat de Traian Băsescu.

"Mulţi dintre cei care sunt astăzi la PDL n-au lucrat niciodată cu Traian Băsescu, l-au prins direct preşedinte şi nu au trăit neapărat în atmosfera pe care a creat-o în PDL preşedintele de atunci al PD, Traian Băsescu. Şi se spunea că nu mai există acel flux şi emoţie. Ei, aţi văzut ce s-a întâmplat la congres. Noi ne rugam să nu începem să plângem, cei de pe scenă. Şi sala, acolo sigur că doamnele sunt mai sensibile. A fost emoţionant. Momentul era emoţionant şi toată lumea simţea acelaşi lucru, cu siguranţă. După şase ani, cel care a creat acest partid şi l-a adus unde este, primul partid pe scena politică, era acolo din nou în mijlocul lor, după ce îşi luase rămas bun la ultima Convenţie, când Emil Boc a câştigat preşedinţia partidului. Şi acel moment de reîntâlnire culmea este că nu a fost un moment de rămas bun, a fost un moment foarte prezent şi foarte de viitor", a declarat Elena Udrea.

Vicepreşedintele PDL a apreciat că relaţia dintre Traian Băsescu şi partid este una bazată pe tot ceea ce au construit împreună.

"Oamenii aceştia au fost ca într-o familie, au construit împreună, s-au bazat unii pe ceilalţi, şi-au pus vieţile la un loc şi au avut încredere că pot face ceva important împreună şi au reuşit: PD şi Traian Băsescu şi, tocmai pentru că nu a mai fost o colaborare de zi cu zi, întâlnirea aceea după atâţia ani a fost absolut emoţionantă şi noi ne rugam să nu cumva să începem să plângem pe scenă", a subliniat Elena Udrea.

Întrebată dacă, după încheierea mandatului de şef al statului, Traian Băsescu va reveni în PDL, Elena Udrea a răspuns:

"Preşedintele a spus că nu se va întoarce. Eu sunt convinsă că partidul şi-ar dori ca Traian Băsescu să se întoarcă. Dar, aşa cum ştiu eu că este preşedintele, nu cred că va veni. Nu va face ce a făcut Ion Iliescu, sigur. Dar asta nu înseamnă că nu va rămâne alături de partid".

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, în 14 mai, la deschiderea Convenţiei Naţionale a PDL. El a avut un moment, la începutul discursului, în care, vizibil emoţionat şi având vocea tremurândă a spus: "Vă mulţumesc tuturor şi preşedintelui Emil Boc pentru faptul că nu m-aţi dezamăgit".

De asemenea, Traian Băsescu şi-a încheiat discursul cu lacrimi în ochi, spunându-le democrat-liberalilor ca la finalul zilei, după numărarea voturilor, să rămână împreună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici