Udrea spune că MRU încearcă să intre în proiectul unificării dreptei atacându-i pe ea şi pe Băsescu

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că Mihai Răzvan Ungureanu încearcă să intre în proiectul de unificare atacând-o pe ea şi pe preşedintele Traian Băsescu şi a arătat că, dacă cineva se dezice de un lucru pe care l-a susţinut, atunci dă un semnal către electorat că este oportunist.

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Vedem astăzi că unii încearcă să intre în proiectul de unificare a dreptei şi mă refer la domnul Ungureanu, motiv pentru care vrea să plătească un preţ, preţul fiind să mă atace pe mine şi să-l atace pe preşedinte. Deci cred că nu este nevoie să ne certăm între noi, dar pe de altă parte electoratul trebuie să ştie ce reprezintă fiecare de fapt", a spus Udrea, întrebată în legătură cu faptul că liderul FC i-ar fi cerut să se retragă.

Udrea a spus că ea înţelege că pentru unii nu contează moştenirea lui Traian Băsescu având în vedere că PDL şi PNL fac fuziunea împotriva preşedintelui, dar pe cei din PMP îi interesează şi electoratul şi moştenirea lui Traian Băsescu.

"Eu înţeleg că pentru unii nu contează moştenirea lui Traian Băsescu, înţeleg din declaraţiile liderilor că PDL şi PNL fac această fuziune împotriva preşedintelui, deci nu-i interesează nici moştenirea preşedintelui, nici electoratul lui Traian Băsescu. Pe noi cei de la PMP ne interesează şi electoratul preşedintelui şi moştenirea preşedintelui, dar e ca în «Fiul risipitor», dacă pleci nu-ţi pasă de moştenire şi demonstrezi că nici nu ţi se potriveşte, după aceea degeaba plângi după ea", a adăugat Udrea.

Ea a spus că Mihai Răzvan Ungureanu a fost la suspendarea preşedintelui la primul miting de susţinere din Bucureşti, iar acum a găsit de cuviinţă să se dezică de preşedinte, cedând la recomandările unor consultanţi politici.

"Săptămâna trecută domnul Ungureanu a găsit de cuviinţă să se dezică de preşedinte pentru că, se întâmplă tuturor ca cei care sunt consultanţi politici să le recomande să ducă un altfel de demers (...) la sfârşit de mandat, de separare, de dezicere de preşedinte, presupun că domnul Ungureanu a cedat la astfel de recomandări, l-am văzut în foarte multe ipostaze dezicându-se de Traian Băsescu. Nu poţi să te dezici de valori pe care le-ai susţinut în trecut, dacă le-ai susţinut din convingere (...), dacă te dezici înseamnă că dai semnal către electorat că eşti un oportunist, că spui ceea ce este nevoie să spui pentru a profita de o anumită ocazie", a mai spus Udrea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
UDREA ,
UNGUREANU ,
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
DNA, ce lovitură! DECIZIE INEXPLICABILĂ anunţată în urmă cu scurt timp. Scandalul anului este gata să EXPLODEZE