VICTOR PONTA, DESEMNAT PREMIER. Băsescu: Nu există motive de panică pe pieţe

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri seară, că a semnat decretul prin care îi încredinţează liderului PSD Victor Ponta misiunea de a forma viitorul Cabinet. El a precizat că, în consultările pe care le-a avut vineri cu partidele şi fortmaţiunile parlamentare, singurul nume pronunţat pentru a fi desemnat prim-ministru este cel al lui Victor Ponta.

6742 afișări
Imaginea articolului VICTOR PONTA, DESEMNAT PREMIER. Băsescu: Nu există motive de panică pe pieţe

VICTOR PONTA, DESEMNAT PREMIER (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

DECLARAŢIILE PREMIERULUI DESEMNAT, VICTOR PONTA

- Mă bazez în acest efort în special pe USL şi pe ceilalţi parlamentari care vor înţelege susţinerea unui asemenea Guvern

- Este un moment special în viaţa noastră politică şi înţeleg, alături de colegii din USL, să accept acest mandat şi să încerc să îl duc la îndeplinire cu toate puterile până la momentul alegerilor

DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI:

- Sper ca noul Guvern, care, de asemeni, sper să se instaleze foarte rapid, să ia în consideraţie această rugăminte pe care am adresat-o Guvernului din acea vreme

- Sper ca ceea ce eu am rugat în Parlament, revenirea la salariile din 2010, să se producă în timp util. Nu fac niciun secret din a vă spune că a fost unul din principalele puncte discutate cu delegaţia Fondului, a Uniunii şi Băncii Mondiale

- România nu are niciun motiv de panică. Totul este în limite democratice şi controlabil din punct de vedere al siguranţei statului

- În momentul de faţă nu există motive de panică pe pieţe. România are o rezervă la Ministerul de Finanţe, consistentă, cu care poate face faţă oricăror evenimente

- Astăzi nu s-a întâmplat nimic grav pentru România. Guvernul Ungureanu nu mai avea majoritate parlamentară. Conform aceloraşi principii democratice, opţiunea către Victor Ponta a fost cu atât mai legitimă

- PSD este singurul partid care a avut o opţiune pentru desemnarea premierului

- PDL nu şi-a exprimat nicio opţiune pentru desemnarea premierului

- UNPR nu a avut o opţiune pentru desemnarea prim-ministrului

- Minorităţile au spus că vor rămâne consecvente abordării pe care au avut-o dintotdeauna, vor susţine orice ministru desemnat

USL l-a propus pe Ponta pentru funcţia de premier.

Liderul PNL Crin Antonescu preciza, după scurtele consultări de la Cotroceni de vineri, că USL i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca Victor Ponta să fie desemnat premier, iar şeful statului a luat act de aceasta.

"Grupurile parlamentare ale USL, respectiv PSD, PNL şi PC consideră că în situaţia politică survenită după căderea prin moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, practic, nu mai avem o majoritate parlamentară, aşa cum era până acum aşazată, iar cel mai mare grup politic capabil să constituie o majoritate şi să susţină un guvern este grupul nostru", a spus Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici