Victor Ponta vrea audit la PSD pentru ultimii cinci ani

Liderul PSD, Victor Ponta, a cerut realizarea unui control financiar la cheltuielile predecesorului său, Mircea Geoană, din ultimii cinci ani, întrucât partidul nu are nici un leu în conturi, dar a acumulat datorii enorme, scrie "Jurnalul Naţional".

26 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta vrea audit la PSD pentru ultimii cinci ani

Victor Ponta vrea audit la PSD pentru ultimii cinci ani (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Conform "Jurnalului Naţional", după alegerile prezidenţiale, în cadrul BPN al PSD s-a discutat despre o datorie de aproximativ 2 milioane de euro rămasă din campania lui Mircea Geoană, însă Victor Ponta a constatat că gaura din bugetul PSD este mult mai mare şi nu a fost produsă doar de campania pentru prezidenţiale, ci pe tot parcursul celor cinci ani de mandat ai predecesorului său.

Întrebat de "Jurnalul Naţional" la cât se ridică în acest moment datoriile PSD, preşedintele partidului, Victor Ponta, a declarat că a avut o discuţie cu trezorierul partidului, Aristide Roibu, dar acesta nu a putut să îi prezinte o situaţie clară.

"Am discutat cu Roibu şi nu a putut să îmi spună câte datorii sunt şi de unde vin ele. Situaţia este foarte complicată, în fiecare zi vin tot felul de creditori şi cer bani, dar nu ştim pentru ce trebuie să plătim banii ăştia", a explicat Victor Ponta.

Liderul social-democrat a spus că a decis, împreună cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, să angajeze o firmă de audit financiar (menţionând firma "Germanischer Lloyd Romania"), care să controleze modul în care s-au cheltuit banii în ultimii cinci ani, adică de când Mircea Geoană a preluat preşedinţia partidului, după Congresul din 2005.

"Nu este vorba numai despre datoriile din campania prezidenţială, facem un audit pe ultimii cinci ani, să vedem unde s-au dus banii şi pentru ce", a explicat Victor Ponta. El a precizat că "în conturile PSD sunt 0 lei şi sunt o mulţime de datorii", adăugând că, în urma auditului financiar, fostul preşedinte al PSD va trebui să dea nişte explicaţii.

"Mircea Geoană o fi crezând că o să aduc eu bani de acasă?", a întrebat, ironic, noul preşedinte al PSD, citat de "Jurnalul Naţional".

La rândul său, fostul preşedinte social-democrat Mircea Geoană a declarat că datoria rămasă de pe urma campaniei sale prezidenţiale este mai mică de 2 milioane de euro şi că este "accesibilă". "E o datorie ceva mai mică de 2 milioane de euro, este accesibilă", a explicat Geoană. El l-a indicat ca responsabil cu oferirea explicaţiilor pe Viorel Hrebenciuc. "El s-a ocupat de bani, că a fost şeful campaniei", a spus Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici