Zgonea îi scrie lui Băsescu: Transmiterea, spre informarea dvs, a Statutul parlamentarilor, extrem de necesară

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care arată că transmiterea, spre informarea şefului statului, a proiectului de modificare a Statutului parlamentarilor este "extrem de necesară".

485 afișări
Imaginea articolului Zgonea îi scrie lui Băsescu: Transmiterea, spre informarea dvs, a Statutul parlamentarilor, extrem de necesară

Valeriu Zgonea (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Având în vedere importanţa calendarului de promulgare a Legii bugetului de stat pe anul 2013, atribuţiile preşedintelui României cu privire la sesizarea Curţii Consitutţionale, la retransmiterea unei legi înainte de promulgare, precum şi condiţionalităţile ce derivă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, considerăm extrem de necesară transmiterea, spre informare, către Domnia Voastră, a Proiectului cu privire la Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (77 file)", se arată în scrisoarea transmisă de Zgonea şi obţinută de MEDIAFAX.

Totodată, Zgonea precizează, în scrisoare, că prin intermediul noului Statut, parlamentarii îşi propun să asigure procedurile unitare în materia incompatibilităţilor, a conflictului de interese şi cele referitoare la imunitatea parlamentară.

"Observaţiile şi sugestiile pe care Domnia Voastră le va transmite Camerei Deputaţilor vor putea contribui la optimizarea calendarului de promulgare a Legii bugetului de stat pe anul 2013", mai scrie Zgonea în scrisoarea către şeful statului.

Zgonea: I-am trimis proiectul de Statut lui Băsescu pentru a nu-l întoarce în Parlament după vot

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a motivat, vineri, gestul de a-i transmite preşedintelui Traian Băsescu proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor pentru ca acesta să nu-l retrimită în Parlament după ce ar fi adoptat, fiind baza legală pentru bugetul Legislativului.

Zgonea a menţionat că preşedintele Traian Băsescu "face parte din controlul unui proiect de lege sau al unei hotărâri a Parlamentului care este publicată în Monitorul Oficial".

"Am considerat oportun să-i transmit (preşedintelui României, n.r.) spre informare, ca să nu existe o contestare şi să întoarcă proiectul de Statut şi să pună într-o situaţie dificilă Parlamentul României înainte ca el să fie transmis prin vot de către plenul reunit. Am făcut acest lucru de bună credinţă, încercând să creăm o punte de legătură instituţională cu Preşedinţia României. Nu aş dori ca parlamentarii să aprobe un Statut pe care să votăm noile bugete pe noua formulă a Statutului, după care preşedintele să retrimită spre analiză acest Statut. Am fi noi puşi într-o situaţie delicată şi obligaţia mea ca membru al USL este să arătăm că putem să facem un altfel de politică şi să gândim strategic altfel", a susţinut Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu ar retrimite în Parlament proiectul de modificare a Statutului adoptat în plen ar interveni o problemă în ceea ce priveşte încadrarea în bugetul propus.

"Noi votăm Statutul, în baza prevederilor din Statut putem să ne încadrăm în prevederile bugetare, nemodificând Statutul ar trebui să lăsăm parlamentarii să stea la hoteluri, ar trebui să le acordăm bani pentru decontarea deplasării în teritoriu pentru toţi parlamentarii, indiferent unde au domiciliu. (...) În acest moment nu avem aceste resurse şi am încercat să ne cârpim în aşa fel încât să nu afectăm obligaţia statului de a-i pune la dispoziţie deputatului toate condiţiile să-şi exercite mandatul", a mai explicat Zgonea.

Preşedinţia a primit proiectul de modificare a Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor în cursul serii de vineri, iar preşedinte Băsescu nu se va pronunţa asupra oportunităţii şi constituţionalităţii acestuia deoarece, potrivit Constituţiei, se pronunţă asupra legilor aprobate.

"Administraţia Prezidenţială a primit proiectul de modificare a Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor în cursul serii de vineri, mai precis la ora 17.07", a declarat, pentru MEDIAFAX Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

Acesta a menţionat că şeful statului nu se va pronunţa asupra oportunităţii şi constituţionalităţii acestui proiect de lege.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu nu se va pronunţa asupra oportunităţii şi constituţionalităţii acestui proiect de lege deoarece, potrivit articolului 77 din Constituţie, preşedintele României se pronunţă asupra unor legi aprobate de Parlament, nu asupra unor proiecte de legi", a mai spus Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici