Un spital din Galaţi va avea soft pe bază de inteligenţă artificială pentru tratarea cancerului

  • Cel mai mare spital din judeţul Galaţi va avea soft pe bază de inteligenţă artificială, pentru tratarea cancerului.
  • Acesta va fi achiziţionat cu bani de la bugetul judeţean.
  • Softul va prelua o mare parte din munca medicului.
135 afișări
Imaginea articolului Un spital din Galaţi va avea soft pe bază de inteligenţă artificială pentru tratarea cancerului

Un spital din Galaţi va avea soft pe bază de inteligenţă artificială pentru tratarea cancerului

Softul pe bază de inteligenţă artificială, pentru tratarea cancerului, va fi cumpărat pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi. Fondurile necesare au fost aprobate joi, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi. Softul va fi folosit la secţia de Radioterapie din cadrul spitalului şi va uşura foarte mult activităţile medicilor.

„Pacientul va începe mult mai repede tratamentul cu acceleratorul liniar de particule, iar medicul va avea mai mult timp pentru pacienţi, partea de conturare fiind preluată de acest soft. Totul pentru binele pacienţilor. De aceea, dotăm secţia de Radioterapie cu tehnologie de ultimă generaţie. Astfel, softul, bazat pe inteligenţă artificială, preia munca medicului de conturare a organelor la risc, softul realizând în doar 30 de minute munca de câteva ore a medicului, iar timpul câştigat astfel înseamnă şi mai mulţi pacienţi care pot fi trataţi cu cele două acceleratoare liniare de la Spitalul Judeţean Galaţi. Practic, softul conturează organele care nu trebuie să fie afectate de procedurile de radioterapie, astfel încât doar tumora să fie iradiată”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Secţia de Radioterapie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" din Galaţi are două acceleratoare liniare de particule. Unitatea medicală gălăţeană este un centru regional pentru tratamentul bolnavilor de cancer, pacienţi din mai multe judeţe fiind programaţi zilnic la şedinţele de radioterapie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
soft,
ai,
cancer

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici