A NOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ, încheiată fără incidente - GALERIE FOTO

Sute de bucureşteni au ieşit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii, în ciuda ninsorii de afară, protestul lor din cea de-a noua zi a manifestaţiei împotriva clasei politice în general şi a puterii în special încheindu-se fără incidente.

A NOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ, încheiată fără incidente (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Ca şi zilele trecute, manifestaţia a început încă de după-amiază şi a numărat la apogeu maximum o mie de participanţi.

A devenit deja o regulă ca protestul să aibă două zone de desfăşurare, una pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi alta la fântâna de la Facultatea de Arhitectură.

Lozincile scandate de participanţi nu au fost cu mult diferite faţă de cele folosite în ultimele zile de protest, la fel ca şi pancartele. Totuşi, mai mulţi protestatari decât de obicei au afişat sâmbătă pancarte cu mesaje monarhiste.

GALERIE FOTO

Dispozitivul de jandarmi care a avut de gestionat protestul spontan a acţionat ca în mai toate serile trecute. Grupele de jandarmi au fost postate în toate punctele de acces către zonele de manifestaţie, pentru controale corporale.

Protestul s-a încheiat puţin după ora 23.30, când ultimii manifestanţi de la fântână au păsit Piaţa Universităţii. Cei din faţa Teatrului Naţional plecaseră deja cu mai mult de jumătate de oră înainte.

  • Protestatarii au primit numere de ordine

Manifestanţii din Piaţa Universităţii au primit număr de ordine, pentru a şti exact câţi oameni sunt sâmbătă la protest, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Liviu Pop a precizat că el a avut fluturaşi cu numere de la 1 la 750, din care a împărţit deja oamenilor din Piaţa Universităţii peste 700, iar un coleg de-ai lui are fluturaşi cu numere până la 1.500.

"Dăm fluturaşi fiecărui om, pentru a şti câţi protestatari sunt în Piaţa Universităţii", a spus Liviu Pop.

  • Profesorii au venit alături de protestatari

Profesorii au venit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, declarând că sunt aşteptate să se alăture protestului aproximativ 300 de cadre didactice.

Liviu Pop a spus că aceştia nu vor veni în Piaţa Universităţii ca sindicalişti, ci ca profesori. El a precizat că în Piaţa Universităţii sunt deja peste o sută de profesori din Sectorul 3, dar că sunt aşteptate să ajungă şi cadre didactice din Sectorul 1.

  • Un grup de la Noua Dreaptă, alungat de protestatari

În zona din faţa Teatrului Naţional a avut loc un incident provocat de un grup de la Noua Dreaptă care a vrut să afişeze un banner cu însemnele organizaţiei. Oamenii din zonă le-au cerut să plece şi, după un schimb de replici, cei câţiva membri ai Noii Drepte s-au retras, fără a mai apuca să afişeze bannerul. Incidentul nu a fost sancţionat de Jandarmerie.

Acţiunile de protest din Capitală au început vineri 13 ianuarie, la trei zile după ce Raed Arafat şi-a anunţat demisia, şi au continuat chiar şi după revenirea acestuia, marţi 17 ianuarie, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Protestele din Piaţa Universităţii au fost marcate, sâmbătă şi duminică, de scene de violenţă. Sâmbătă, manifestanţii au ocupat strada, ceea ce a determinat intervenţia în forţă a jandarmilor, culminând cu evacuarea pieţei, la miezul nopţii. Duminică, violenţele au fost şi mai intense, în principal între Universitate şi Piaţa Unirii, unde manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi sticle spre jandarmi, au dat foc mai multor obiecte şi au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane şi tunuri cu apă.

După trei zile în care protestul din Piaţa Universităţii s-a desfăşurat fără incidente, joi seară, câţiva manifestanţi violente au atacat cu pietre, bucăţi de gard şi sticle forţele de ordine aflate în zonă. Jandarmii au "măturat" bulevardul Magheru, reuşind ca în mai puţin de o oră să îi ridice pe manifestanţii care au provocat violenţe. Peste 100 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie din Capitală, dintre care 14 au fost identificate ca fiind membri ai galeriilor Dinamo, Steaua, Rapid şi Petrolul Ploieşti, a anunţat şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise.

A urmat o nouă zi de protest, a opta, fără incidente. Numărul jandarmilor din Piaţa Universităţii a fost mult mai mic decât în serile precedente, forţele de ordine evitând să provoace prin prezenţa masivă şi echipamentul de luptă.

Procurorii au înregistrat patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele din centru Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti, a anunţat Ministerul Public.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 671 comentarii
Taguri:
MITING ,
UNIVERSITATE ,
proteste bucureşti ,
proteste universitate ,
proteste romania
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Martorul-cheie rupe tăcerea