Andrei Plăcintă, arestat preventiv pentru 29 de zile

Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Răzvan Andrei Plăcintă, acesta fiind acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

207 afișări
Imaginea articolului Andrei Plăcintă, arestat preventiv pentru 29 de zile

Andrei Plăcintă, arestat preventiv pentru 29 de zile (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit deciziei de miercuri a Tribunalului Bucureşti, Răzvan Andrei Plăcintă ar urma să stea în arest în perioada 8 decembrie - 5 ianuarie.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

După pronunţarea soluţiei, avocatul lui Andrei Plăcintă, Raul Iancovici, a declarat că acestuia i-au fost făcute nişte teste şi că rezultatul lor indică faptul că tânărul nu a consumat produse etnobotanice. Apărătorul nu a precizat unde au fost făcute respectivele teste.

El a adăugat că probele nu dovedesc săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi nici a celei de tâlhărie.

Potrivit apărătorului, martorul care ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului şi care ar fi căzut sub maşină ar fi fost în stare de ebrietate, acesta fiind şi motivul pentru care s-a dezechilibrat.

Răzvan Andrei Plăcintă a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, de către procurorii bucureşteni, care au solicitat miercuri arestarea preventivă a tânărului, pentru 29 de zile, cerere care a fost admisă.

Acesta este urmărit penal pentru tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere, tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB, s-a constatat că, "în seara de 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînţelegeri cu partea vătămată H.I.D. (iubita sa - n.r.), a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului părţii vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota şi i-a spart luneta".

"În momentul în care în apărarea părţii vătămate au intervenit martorul M.M. şi partea vătămată S.N., învinuitul, aflat la volanul unui autoturism marca Renault, s-a urcat de mai mult ori cu acesta pe trotuar, cu intenţia vădită de a-i lovi; în aceste condiţii, în timp ce încerca să ţină cu mâinile de capota maşinii, partea vătămată S.N. a căzut în faţa acesteia, iar învinuitul, prin manevre succesive în faţă şi în spate, a trecut peste partea vătămată", se arăta într-un comunicat, remis agenţiei MEDIAFAX, de către Parchetul Capitalei.

Sursa citată spune că, prin derularea evenimentelor descrise, s-a produs o tulburare a ordinii şi liniştii publice, în zonă apărând mai multe persoane, care au încercat să-l oprească pe învinuit, una dintre acestea folosind un pistol cu gaze, cu care a tras mai multe focuri.

În urma incidentului din 6 decembrie, petrecut în zona intersecţiei Ştirbei Vodă cu Berzei, înspre Piaţa Matache, Andrei Plăcintă a ajuns la Serviciul Urgenţe de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o rană la mână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici