Angajaţii APIA Olt, în grevă japoneză, de teamă că le vor scădea salariile

Angajaţii APIA Olt au intrat, de marţi, în grevă japoneză, după aproape o lună de proteste, perioadă în care au întrerupt lucrul şi au ieşit pe scările instituţiei, nemulţumiţi fiind că salariile le vor scădea de la începutul anului viitor.

584 afișări
Imaginea articolului Angajaţii APIA Olt, în grevă japoneză, de teamă că le vor scădea salariile

Angajaţii APIA Olt, în grevă japoneză, de teamă că le vor scădea salariile

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ia în calcul şi o cerere în instanţă privind drepturile salariale. Acţiunea în instanţă va putea fi efectuată doar după ce angajaţii primesc deciziile cu noile salarii.

”Vom continua protestele cu greva japoneză. Toţi angajaţii vor purta banderole albe, aşa s-a decis, pentru că problema noastră nu a fost rezolvată. Programul va fi normal, activitatea nu va fi perturbată. O să vedem în instanţă dacă vom reuşi ceva, motivul invocat fiind discriminarea. Vom face o acţiune în instanţă, în momentul în care vom primi deciziile cu noile salarii”, a spus Octavian Mateescu.

Angajaţii APIA sunt nemulţumiţi pentru că de la 1 ianuarie le vor scădea salariile cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 lei.

Totodată, aceştia se plâng de diferenţele salariale destul de mari ce vor apărea între centrele judeţene şi structura centrală.

La finele lunii noimebrie, peste 400 de angajaţi ai APIA Buzău, Olt şi Argeş au protestat, în Bucureşti, oamenii solicitând aplicarea grilei centrale de salarizare la nivelul centrelor judeţene. Oamenii s-au plâns de scăderea salariilor din luna ianuarie, din cauza schimbărilor Codului Fiscal.

Ulterior, premierul Mihai Tudose i-a criticat pe angajaţii APIA care au protestat, afirmând că salariul unui director din teritoriu este cât al unui ministru.

”Apropos de nişte manifestaţii din faţa Guvernului. Informaţie publică - cât are unul dintre domnii din piaţă? 12.497 de lei salariu lunar. Un director de la APIA din teritoriu... I se pare puţin. Nouă ni se pare că e mult pentru un director dintr-un judeţ şi ia cât un ministru”, a spus Tudose.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici