ANI: Ambasadorul României la UNESCO nu poate justifica aproximativ 78.000 de euro. REACŢIA lui Nicolae Manolescu

ANI a constatat că ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu Apolzan, nu poate justifica aproximativ 78.000 de euro şi a sesizat Comisia de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să facă un control privind averea acestuia.

1699 afișări
Imaginea articolului ANI: Ambasadorul României la UNESCO nu poate justifica aproximativ 78.000 de euro. REACŢIA lui Nicolae Manolescu

ANI: Ambasadorul României la UNESCO nu poate justifica aproximativ 78.000 de euro

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în anul 2009, Nicolae Manolescu Apolzan a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 991.389 de lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 326.896,38 lei (aproximativ 78.000 de euro).

Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să facă un control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Nicolae Manolescu Apolzan în perioada exercitării funcţiei publice.

Nicolae Manolescu Apolzan este ambasador, delegat permanent al României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Paris, începând din 20 noiembrie 2006.

ANI a precizat că Nicolae Manolescu Apolzan a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Manolescu: Nu ştiu nimic despre raportul ANI; Aş vrea eu să am 78.000 de euro de cheltuială

"Nu ştiu nimic. A existat un dosar acum cinci ani la ANI şi a fost închis. Din câte mi-a comunicat ANI în urmă cu aproximativ un an, dosarul respectiv a fost închis. De unde a apărut acum asta nu ştiu", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX Nicolae Manolescu.

Manolescu a mai spus că în respectivul dosar al ANI nu era vorba despre faptul că el nu ar putea justifica o sumă de aproximativ 78.000 de euro.

"Oricum sumele pe care le cheltuisem, le-am declarat. Aş vrea eu să am 78.000 de euro de cheltuială", a mai spus Nicolae Manolescu.

Întrebat dacă va contesta raportul de evaluare al ANI, Nicolae Manolescu a spus: "Dacă mi se va comunica ceva oficial, o să contest".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici