Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice cere demiterea lui F. Bodog şi a şefului CNAS

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cere premierului Mihai Tudose demiterea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, pentru încălcarea programului de guvernare.

593 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice cere demiterea lui F. Bodog şi a şefului CNAS

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice cere demiterea lui F. Bodog şi a şefului CNAS

"Este inacceptabil ca, în timp ce pacienţii nu mai găsesc medicamente generice cu preţ redus din cauza taxei clawback sau le găsesc la preţuri ce necesită coplata, oficiali de rang înalt să susţină că taxa clawback nu a crescut în ultimul an, că este la un nivel, iar bugetul alocat consumului de medicamente s-ar fi dublat în ultimii ani. (...) A spune că o taxă pe cifra de afaceri de 20% este rezonabilă arată dispreţ faţă de întreaga industrie românească producătoare de medicamente, care fabrică medicamente cu prescripţie exclusiv generice", a declarat Laurenţiu Mihai, director executiv al APMGR.

APMGR consideră că, prin politicile medicamentului promovate de actuala conducere a ministerului Sănătăţii şi cea a CNAS, se încalcă în mod grav programul de guvernare care, în capitolul dedicat sănătăţii, promite "asigurarea pieţei cu medicamentele necesare pacientului la momentul nevoii lui".

Conform companiei de cercetare şi studii de piaţă CEGEDIM, 60% din cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piaţă în perioada următoare sunt medicamente sub 25 de lei. Multe dintre acestea sunt produse în România, de producători români, care produc exclusiv generice.

"Din păcate, autorităţile nu au luat nici măcar o singură măsură care să protejeze medicamentele generice, în ciuda faptului că sunt medicamentele folosite de cei mai năpăstuiţi dintre români, de bolnavii cronici, de bătrâni şi de cei cu venituri mici", a mai spus Laurenţiu Mihai.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România cere introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente generice, împreună cu introducerea de medicamente noi pe lista medicamentelor compensate doar cu alocarea de fonduri suplimentare sau pe baza unor contracte individuale cost-volum sau cost-volum-rezultat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici